Traian Băsescu: Lipsa banilor este pe ultimul loc în topul problemelor din sănătate. Cea mai gravă este monopolul CNAS, administrarea este un dezastru

Autor: Radu Racu 11.01.2012

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o conferinţă de presă miercuri seară pe tema noii legi a sănătăţii şi a demisiei recente a secretarului de stat în ministerul sănătăţii Raed Arafat. Citiţi aici principalele declaraţii:

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că proiectul legii sănătăţii va fi postat şi pe site-ul Preşedinţiei, motivând că acesta i se pare "un site mai accesat" decât cel al Ministerului Sănătăţii;

- Nu înţeleg furia împotriva acestei legi;

- Nimeni nu-şi pune problema privatizării sistemului de ambulanţă, nimeni nu-şi pune problema sistemului SMURD;

- A venit timpul ca după transferul spitalelor către primării, administraţiile locale să poată contribui şi ele la îmbunătăţirea serviciului de ambulanţă;

- SMURD-ul nu a fost creat de un om. Statul român a făcut eforturi uriaşe pentru dotarea serviciului de urgenţă, în acest context, abordarea din ultimele zile mi se pare "deplasată".

- Discuţia despre bani mi s-a părut imorală. Banii trebuie să îi ia cine ajunge primul la situaţia de urgenţă;

- În 2000, bugetul sănătăţii era de 1 mld. euro. În 2011, bugetul sănătăţii a depăşit 5 miliarde de euro, iar performanţele nu s-au văzut.

- Principalele probleme pe care le avem acum în săntăte sunt monopolul CNAS, ineficienţa în administrarea fondurilor, corupţia şi abia pe ultimul loc este finanţarea;

- Discuţia despre legea sănătăţii nu trebuie personalizată. Intervenţia mea publică s-a produs pentru că am considerat că s-a depăşit orice limită a dezinformării publice;

- Serviciul de urgenţă rămâne gratuit pentru orice cetăţean al României, aşa cum este stipulat în lege;

- Nu vreau să fie considerată o ameninţare, dar nu aş vrea să se repete experienţa de la legea educaţiei, care a trecut prin asumarea răspunderii guvernului. Vreau să cred că am învăţat din acele erori.

Răspunsurile la sesiunea de întrebări:

- Sistemul nu trebuie creat într-un an. Cine spune asta? Important este să ai legea cadru. Transformările nu trebuie făcute peste noapte. Va dura circa 2 ani până legea sănătăţii va deveni funcţională;

- Sistemul privat al asigurărilor de săntăte va regla în principal problemele tratamentului în ambulatoriu;

- De ce ar contribui mai mult administraţiile locale la sistemul de ambulanţă? Imaginaţi-vă doar că un preşedinte de Consiliul Judeţean ar vrea să facă ceva care să arate populaţiei. Eu dacă aş fi preşedinte de Consiu Judeţean, aş cumpăra câteva ambulanţe şi le-aş trimite la comune. Eu cred că foarte mulţi primari ar fi interesaţi să aibă un serviciu de ambulanţă.