Cum vede S&P evoluţia economiei în zona euro: +0,2% în 2012, +1% în 2013 şi 40% şanse de recesiune prelungită

Autor: Adrian Voicu 15.01.2012

"Considerăm că absenţa unei unui răspuns efectiv va aduce cu sine o reticenţă a consumatorilor şi investitorilor", se arată într-un comentariu făcut de agenţia de rating S&P la decizia de reducere a ratingurilor pentru nouă ţări din zona euro.

Astfel, noile evoluţii din zonă vor aduce presiune suplimentară pe perspectiva de creştere economică în ţările membre, agenţia estimând că în 2012 şi 2013 economia va avansa cu 0,2% şi respectiv 1% după o primă jumătate a acestui an cu intrare într-o recesiune uşoară, estimare în scădere faţă de cea făcută în decembrie de 0,4% şi respectiv 1,2%.

Totuşi, în opinia analiştilor S&P există şi o probabilitate de 40% de recesiune mai adâncă şi prelungită în zona euro, cu posibilitatea reducerii activităţii economice cu 1,5% în 2012.

"Ne aşteptăm ca în cazul împlinirii acestei perspective macroeconomice să se complice planurile de implementare a bugetelor, aşteptându-ne la derapări, ceea ce ar aduce cu sine o pierdere mai mare a încrederii şi o adâncire a recesiunii".