Dacă ar fi avut condiţiile acestea, omul nu ar fi ieşit niciodată din peşteră. Cum arată grota de 1,5 mil. euro. Galerie FOTO

Autor: Radu Racu 18.01.2012

Localnicii îi spun Casa din Peşteră. Pentru agenţii imobiliari este o locuinţă săpată în granit pe care încearcă să o vândă de câţiva ani, însă nu reuşesc, în ciuda unei reduceri de 50% de la preţul iniţial de 3 milioane de dolari, scrie Forbes.


Chulo Canyon Cave House este o locuinţă construită în Bisbee, la circa 120 de kilometri de Tucson, pe o suprafaţă de peste 300 de metri sub deşertul din Arizona. Conform agenţiei imobiliare Bisbee Realty, locuinţa include o sufragerie de 270 de metri pătraţi, o cameră de oaspeţi de 90 de metri pătraţi, o sală de jocuri săpată sub camera de oaspeţi , o bibliotecă şi un birou de lucru.


"Este vorba despre o peşteră făcută de om dar care are tot confortul unei locuinţe moderne. Temperatura se păstrează natural pe tot parcursul anului între 18 şi 22 de grade Celsius", spune Jean Noreen, agentul imobiliar care intermediază vânzarea proprietăţii.


Locuinţa vine şi cu o terasă şi o piscină aflată în apropiere, alimentată de un izvor natural timp de 6-8 luni din an.


Locuinţa a fost construită de actualii proprietari, cu ajutorul unor ingineri minieri experimentaţi. Săpăturile s-au făcut cu tehnica "suedeză" care implică şuruburi profesionale de mină pentru consolidare şi excavarea rocilor cu nitrat de amoniu.