VIDEO - A şaptea zi de protest, încheiată cu violenţe după intervenţia în forţă a jandarmilor. Zeci de persoane au fost reţinute

Autori: Mediafax , Adrian Voicu , Ionut Muresan 20.01.2012

Circulaţia pe Bulevardul Magheru a fost reluată joi spre vineri noapte, majoritatea jandarmilor retrăgându-se, dupa ce manifestanţii violenţi au fost ridicaţi şi duşi în dube.

Peste 40 de protestatari agresivi au fost reţinuţi de jandarmi.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat pentru Mediafax că a înregistrat şase apeluri pentru Piaţa Universităţii, pentru cinci persoane fiind solicitată intervenţia echipajelor medicale după izbucnirea incidentelor.

Opriţa a precizat că este vorba de o persoană cu entorsă, o alta care a primit îngrijiri după ce a inhalat gaze lacrimogene, iar alte trei, un bărbat şi două femei, pentru agresiuni.

Conflictul dintre unii manifestanţi şi jandarmi a izbucnit în jurul orei 22.45, în Piaţa Universităţii, când forţele de ordine au fost atacate cu pietre, garduri şi sticle.

Jandarmii au "măturat" Bulevardul Magheru, fugărindu-i pe manifestanţii agresivi către străduţele laterale.

Update 23.35 - Cele câteva zeci de manifestanţi care refuzau să părăsească, joia noaptea, Bulevardul Magheru au fost scoşi de jandarmi. Forţele de ordine au intrat în forţă şi au reuşit să prindă 30-40 de manifestanţi. La intervenţie au participat 60 de jandarmi echipaţi pentru situaţii de urgenţă. Ei au fost ajutaţi de alte forţe de ordine.

Protestatarii au fost fugăriţi pe toate străduţele de pe lângă bulevard, jandarmii intrând şi în toate scările de bloc unde unii manifestanţi s-au refugiat. Zeci de protestari sunt urcaţi în dubele jandarmeriei. Bulevardul Magheru a fost eliberat de protestatari, în urma lor rămânând gunoaie, pietre şi alte obiecte. În Piaţa Universităţii, mai sunt doar jurnalişti şi forţe de ordine, dar şi un vânzător de covrigi.

Update 23.23 - Forţele de ordine i-au scos pe manifestanţii violenţi din Piaţa Universităţii, cordonul de jandarmi împingându-i până la Galeriile Orizont, unde protestatarii, majoritatea ultraşi, aruncă cu pietre spre jandarmi.

Câteva zeci de protestatari stau faţă în faţă cu cordonul de jandarmi, în zona intersecţiei de la Galeriile Orizont, unde scandează "Fără violenţă", "Ne vrem piaţa înapoi". Unii manifestanţi au o pancartă pe care scrie "USL - PDL - MIZERIE"

Update 23.08 - Jandarmii i-au împins pe manifestanţi spre gura de metrou şi spre trotuarele de la Universitate, reuşind să elibereze Piaţa Universităţii. Cordonul de jandarmi a intervenit în forţă şi îi împinge pe protestatari către lateralele Pieţei Universităţii. Mai multe dube de jandarmi au ajuns în zonă, fiind pregătite să intervină.

Unii manifestanţi au fost loviţi, iar alţii s-au regrupat în zona Teatrului Naţional şi în zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură.

Update 22.56 - Unii manifestanţi de la Piaţa Universităţii, majoritatea ultraşi, aruncă cu garduri, pietre şi sticle în jandarmi, care au făcut uz de gaze lacrimogene. Jandarmii au intervenit în forţă şi au reuşit să îi îndepărteze pe manifestanţii violenţi.

Un dispozitiv de jandarmi a intervenit din zona Sălii Dalles, de unde au intevenit pentru a-i dispersa pe protestatarii violenţi, după ce aceştia au început să arunce cu pietre din forţele de ordine.

Jandarmii au "măturat" Bulevardul Magheru, fugărindu-i pe manifestanţii agresivi către străduţele dinspre Facultatea de Arhitectură.

Update 22:52 - Câţiva protestatari de la Piaţa Universităţii au dat foc unor bannere, pe stradă, în dreptul fântânii de la Facultatea de Arhitectură, oamenii din zonă scandând "Fără violenţă". Focul a fost stins în scurt timp, fără a fi înregistrate incidente. Numărul celor prezenţi în Piaţă a scăzut simţitor.

Update 20:52 - Trei protestatari din Piaţa Universităţii care aveau sticle incendiare şi alţi doi asupra cărora jandarmii au găsit cuţite au fost duşi la secţii de poliţie, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Marius Militaru.

Potrivit lui Marius Militaru, cele trei persoane care aveau sticle incendiare au fost ridicate înainte de a intra în Piaţa Universităţii, iar ceilalţi doi, cu puţin timp în urmă, în Piaţă.

Update 18:46 - Circulaţia din zona Pieţei Universităţii a fost blocată pe Bulevardul Magheru, în ciuda încercării jandarmilor de a bloca avansarea manifestanţilor pe carosabil. Mai multe mii de persoane s-au îndreptat dinspre Arcul de Triumf spre Piaţa Universităţii după încheierea manifestaţiei organizate de USL, pentru a se alătura protestatarilor.

Aproximativ 1.500 de oameni protestează în Piaţa Universităţii, numărul manifestanţilor crescând după ce la Universitate au venit şi manifestanţii de la mitingul USL, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat pentru Mediafax că în Piaţa Universităţii sunt forţe de ordine suficiente, fără a preciza exact câţi jandami asigură ordinea.

Protestatarii scandează "Fără violenţă", în timp ce forţele de ordine încearcă să îi împingă pe manifestanţi spre trotuarele de la Teatrul Naţional şi Facultatatea de Arhitectură.

Update 18:27 - Manifestanţii de la Arcul de Triumf se îndreaptă spre Piaţa Universităţii. Bulevardul Lascăr Catargiu, blocat pe un sensManifestanţii de la Arcul de Triumf se îndreaptă în acest moment spre Piaţa Universităţii pentru a se uni cu protestatarii de acolo. Piaţa Victoriei a fost deblocată, circulaţia desfăşurându-se normal.

Update 17:20 - Crin Antonescu: Le cerem tuturor acţiune comună pentru plecarea guvernului. Dragi prieteni, vreţi acelaşi lucru ca şi noi, avem de făcut cel puţin o jumătate de drum împreună şi sunt convins că poate voi singuri veţi putea schimba puterea fără noi, poate noi vom putea schimba puterea fără voi, dar şi pentru noi şi pentru voi nu se pune problema doar să schimbăm puterea, ci să schimbăm România, iar România nu o putem schimba decât împreună. Ultima speranţă a acestei puteri este să ne disperseze, cei care suntem în partide cu cei care nu sunt în partide. E veche de când lumea diversiunea şi răspunsul este unul singur, solidaritatea. Nu promitem salarii, ceea ce promitem şi promit împreună cu Victor Ponta, împreună cu dumneavoastră toţi sunt cinste, pricepere şi cuviinţă". "Mesajul nostru, mesajul a milioane de români de la Vaslui până la Londra este simplu: Domnule preşedinte Traian Băsescu, ultimul preşedinte comunist, mesajul nostru este 'Pleacă!' Domnule premier al României, pleacă!".

Update 17:15 - Sute de oameni organizaţi de USL au blocat Piaţa Victoriei. Conform oficialilor, blocarea Pieţei Victoriei nu a făcut parte din termenii autorizaţiei date de Primăria Bucureşti, protestul trebuind să se desfăşoare între Piaţa Arcului de Triumf şi Strada Monetăriei.

Update 17:09 - Victor Ponta: "Astăzi nu mai este o luptă între cei de la putere şi opoziţie. Este o bătălie a lui Băsescu contra românilor. Trebuie să venim cu soluţii pentru această ţară. Ieri am transmis nu voinţa noastră ci voinţa românilor, demisia guvernului Boc. Am cerut ieri un guvern de tehnocraţi care să ne asigure că nu vor prăda ce a mai rămas din această ţară şi nu vor fura voturi. Trebuie să ne angajăm că nu o să se mai întâmple în România ce s-a întâmplat în ultimii ani. Trebuie să ne angajăm că în această ţară ai voie să îţi spui supărarea, să ţii cu un partid sau cu altul, sau cu niciunul. Anul acesta este sfârşitul lui Băsescu şi începutul a ce este mai bun pentru România".

Aproximativ 200 de persoane protestează, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce, în paralel, la Arcul de Triumf s-au adunat în jur de 4.000 de participanţi la mitingul organizat de USL.

Manifestanţii au început să vină în Piaţa Universităţii după ora 13.00.

Potriviti situaţiei înregistrate până la ora 15.00 de Jandarmeria Bucureşti, în Piaţa Universităţii sunt aproximativ 200 de persoane, în timp ce la Arcul de triumf s-au adunat în jur de 4.000 de oameni, pentru protestul USL.

La fel ca şi în zilele trecute, manifestanţii scandează lozinci împotriva preşedintelui şi premierului, au steaguri şi bannere cu mesaje împotriva conducerii politice a ţării, informează Mediafax.

La faţa locului sunt pregătite să intervină trei echipaje SMURD şi două ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, în zona Intercontinental şi Ministerul Agriculturii şi în spatele fântânilor.

În paralel, acţiunea de protest a USL, denumită "miting pentru libertate", începe la ora 15.30, la Arcul de Triumf, de unde manifestanţii pleacă în marş pe Şoseaua Kiseleff, până în apropierea sediului Guvernului, unde rămân pentru miting până la 18.00.

Partidul Naţional Liberal, cel care a cerut autorizarea protestului, a anunţat că la marşul şi mitingul care au loc joi participă 10.000 de persoane din Bucureşti şi din provincie.

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că există "varianta" ca participanţii la mitingul organizat de USL între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, între orele 15.30-18.00, să plece, ulterior, spre Piaţa Universităţii, pentru a se alătura manifestanţilor de acolo.

Vasilescu a subliniat că liderii USL nu se vor deplasa după miting în Piaţa Universităţii, având un program prestabilit.

Vedeţi aici VIDEO LIVE din Piaţa Universităţii

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, înainte de a pleca la Bucureşti pentru a participa la mitingul organizat de USL, că dacă protestatarii din Piaţa Universităţii îl vor chema va merge să îi salute şi să le spună că este "cu sufletul, cu dorinţa, cu credinţa alături de ei".

Vânzarea băuturilor alcoolice a fost interzisă, începând de miercuri şi până luni, pe distanţă de un kilometru de Piaţa Universităţii, din cauza protestelor, iar joi, restricţiile sunt extinse la Piaţa Romană, Piaţa Victoriei şi Parcul Herăstrău. Astfel, în perioada 18- 23 ianuarie, agenţii economici situaţi la o distanţă de minim un kilometru faţă de Piaţa Universităţii nu au voie să comercializeze băuturi alcoolice între orele 17.00 şi 24.00.

Protestele au fost declanşate săptămâna trecută, după demisia lui Raed Arafat, în semn de susţinere a fondatorului SMURD. Acţiunile de protest au continuat şi după decizia lui Raed Arafat de a reveni, începând de marţi, în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Bucureştiul a schimbat însă liniile pentru protestul de marţi seară de la Universitate. Huliganii de peluză, majoritari luni seară, au rămas aproape în totalitate pe dinafară, locul fiindu-le luat de tineri şi mai puţin tineri care, cu mesaje clare şi corecte, au credibilizat acţiunea civică.

Dacă, după o noapte de duminică de foc, protestul de luni seară a fost pentru mulţi doar un pretext pentru o nouă bătaie cu jandarmii, marţi şi miercuri seară huliganii, descurajaţi probabil şi de dosarele penale care le-au fost deschise în zilele precedente, au fost aproape absenţi, lăsând loc unei manifestaţii paşnice dar energice. Astfel, protestatarii au avut pe pancarte şi scandări teme punctuale precum justiţia, sănătatea, administraţia, taxele sau contractele dubioase pe care de-a lungul anilor presa le-a calificat drept acte de corupţie.