Afacerile clujenilor de la EBS au crescut anul trecut cu 60%

Autor: Laurentiu Cotu 20.01.2012

Furnizorul de soluţii software integrate de gestiune ERP (Enterprise Resource Planning) EBS a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 9,3 mil. euro, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. Evoluţia pozitivă a afacerilor s-a datorat intrării companiei pe pieţele de servicii de tip SAP şi dezvoltării activităţilor pe segmentul tehnologiilor

Microsoft şi Java. Pe piaţa locală, vânzările EBS au crescut în 2011 cu 56% faţă de anul anterior, pe toate cele trei linii de produs (Clarvision ERP, SAP şi Microsoft/SharePoint). Pe piaţa din România, EBS a câştigat contracte cu companii precum Ceprocs, Ecolor, Continental, Petrouztel Mizil, Vitafoam sau Electrogrup. Totodată, anul trecut compania a derulat investiţii totale de peste 675.000 de euro în infrastructura tehnică şi în dezvoltarea profesională a echipei EBS.

"Creşterea cu circa 60% a cifrei de afaceri în 2011 ne obligă la demararea unui proces de consolidare a întregii activităţi. Ne dorim optimizarea proceselor de business, dar şi o creştere între 10 şi 25% a afacerilor, în funcţie de evoluţia situaţiei economice în pieţele pe care operăm", a declarat Daniel Metz (foto), CEO al EBS. EBS avea anul trecut 530 de angajaţi, obiectivul clujenilor fiind de a creşte până la 1.000 de persoane în anul 2015.