SUA încep războiul pe internet. Site-ul Megaupload.com a fost închis

Ziarul Financiar 20.01.2012

Guvernul SUA a închis site-ul de sharing Megaupload.com, acuzând fondatorii acestuia şi mai mulţi angajaţi de încălcarea drepturilor de autor, informează Reuters.

Departamentul de Justiţie a anunţat acuzaţiile şli arestarea celor patru executivi ai companiei în Noua Zeelandă, vineri, într-un moment tensionant în care dezbaterile privind o lege care să impună cenzura pe internet este discutată în Congres.

Companiile de film şi de discuri vor ca Congresul să elimine pirateria internet şi furtul de conţinut, în ciuda opoziţiei unor companii internet importante precum Google sau Facebook, care consideră proiectele de lege drept primul pas spre cenzură.

Un oficial al Departamentului Justiţiei a negat orice legătură a acestui eveniment cu discuţiile din Congres.

Poliţia din Noua Zeelandă a intrat pe proprietatea din Auckland a fondatorului Megaupload, Kim Dotcom, cunoscut şi sub numele de Kim Schmitz.

Aproximativ 70 de poliţişti, o parte armaţi, au investigat 10 proprietăţi şi l-au arestat pe CMO-ul site-ului, Finn Batato, în vârstă de 38 de ani, cofondatorul Mathias Ortmann, în vârstă de 40 de ani - ambii de naţionalitate germană - şi olandezul Bram van der Kolk, în vârstă de 29 de ani.

Poliţia a pus sechestru pe active în valoare de milioane de dolari, incluzând aici maşini de lux precum Rolls Royce Phantom Drophead Coupe. De asemenea, au pus sechestru pe conturi bancare de 8 milioane de dolari.