Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Alexandru Matei 24.01.2012

Compania Turkish Airlines va demara negocierile pentru achiziţia LOT Airlines, pe care guvernul polonez intenţionează să o privatizeze, scrie Hurriyet. Turkish Airlines deţine 49% din Bosnia-Herzegovina Airlines şi este interesat să mai cumpere compania sârbă JAT şi alţi operatori din Balcani.

Retailerul britanic Tesco a lansat în Cehia portalul de cumpărături online prin care livrează în Praga şi împrejurimi peste 20.000 de produse alimentare, casnice şi de birou, scrie The Prague Post.

Fondurile de investiţii Citi Venture Capital International şi NBGI Private Equity au cumpărat compania producătoare de dulciuri Prestige 96 OOD, lider al pieţei de profil din Bulgaria, scrie Sofia News Agency. Preţul nu a fost făcut public, dar activele companiei sunt estimate la 30-40 mil. euro.

Grupul belgian KBC şi-a vândut divizia de asigurări din Polonia asigurătorului german Talanx pentru 770 mil. euro, scrie Warsaw Business Journal. După finalizarea tranzacţiei, Talanx va deveni al doilea cel mai mare asigurător din Polonia.