SAP caută peste 60 de consultanţi IT pentru centrul de consultanţă din Timişoara

Autor: Claudiu Ilioiu 24.01.2012

SAP România, subsidiara locală a producătorului de software de business la nivel mondial, compania germană SAP AG, a anunţat, astăzi, începerea angajărilor pentru centrul de consultanţă SAP Nearshore Center din Timişoara, unde va angaja peste 60 de persoane până la sfârşitul anului.

"Pentru următoarele 6 luni estimăm să recrutăm un număr de 35 de persoane în centrul nearshore din Timişoara, iar la finalul anului să avem un număr de peste 80 de specialişti. Aproximativ 80% dintre viitorii angajaţi vor fi recrutaţi prin intermediul programului propriu de recrutare", a declarat, într-un comunicat, Gheorghe Olteanu, directorul SAP Nearshore Center România.

Nearshore Delivery Center (NSC) Timişoara este al doilea centru de consultanţă şi servicii pe care SAP România îl inaugurează pe plan local, după cel din Capitală, şi numără în prezent 22 de angajaţi.

Conform oficialilor companiei, angajaţii NSC Timişoara sunt implicaţi în furnizarea de consultanţă IT premium şi implementare de servicii în principal pentru clienţi din Austria, Elveţia şi Germania, dar şi către clienţi din restul statelor din Europa de Vest.

"Candidaţii pentru posturile deschise în cadrul NSC Timişoara trebuie să fie absolvenţi de facultate, să aibă cunoştinţe economice şi tehnice solide şi să cunoască cel puţin două limbi străine, dintre care una obligatoriu limba engleză. De asemenea, este nevoie de abilităţi de comunicare şi orientare spre eficienţă", a mai precizat Olteanu.