Femeile dictatorilor (IV)/ de Diane Ducret

Continuăm publicarea unor fragmente din volumul Femeile dictatorilor, în pregătire la Editura Curtea veche. Este o carte care zugrăveşte istoria în timp real, prin ochii celor aflate mai mereu în umbră. De cele mai multe ori realităţile cunoscute atât de bine din manuale, cărţi, filme documentare ori relatări vor fi puse acum într-o cu totul altă lumină. Autoarea evită totuşi în mod subtil capcana reabilitării imaginii unor dictatori, dar totuşi le completează portretul, înfăţişându-i şi într-o latură umană, mai puţin cunoscută publicului larg.

Un playboy georgian

Solvy, primăvara anului 1908. Tatiana Suhova este la ea acasă, cu alte exilate, când cineva vine să o anunţe că a sosit un nou transport de condamnaţi. Printre ei, un tovarăş din Baku, Osip Koba. Ceva mai târziu, după ce şi-a făcut rost de haine mai prezentabile de la tovarăşii de exil, îşi face apariţia la ea în casă, purtând cizme cu toc peste pantaloni şi cămaşă de satin negru. Totul completat cu o căciulă de astrahan şi o pelerină albă, purtată pe umeri într-un stil neglijent. Clasă caucaziană. Stalin a fost arestat la puţină vreme după moartea lui Kato, şi a negociat cu autorităţile imperiale un exil mai puţin dur decât Siberia. Se află în acest minuscul avanpost al comerţului de blănuri în stil medieval. Este primăvară la Solvy, unde nu există decât un scuar prăfuit, un conac din lemn, un oficiu poştal şi o biserică din secolul al XVI-lea. Zece exilaţi împart aici o casă care aparţine comunei. O adevărată binecuvântare în acest loc din care viaţa a fugit, consideră Tatiana.

Tânăra femeie îl vizitează des pe Stalin în camera lui. Decorul nu se potriveşte deloc cu acest tânăr ferchezuit pe care l-a întâlnit ea. Pentru a seduce, Stalin ştie să-şi ascundă condiţia: trăieşte în sărăcie, doarme într-o cutie de lemn acoperită cu scânduri pe o saltea de paie, învelit cu o cuvertură subţire şi cu capul pe o faţă de pernă roz. Ea îl găseşte pe jumătate culcat acolo, chiar în miezul zilei. Pentru a se apăra de frig, stă cu paltonul pe el şi se înconjoară cu cărţi. În ciuda acestor neajunsuri, ei îi plac aceste întâlniri şi nu se poate abţine să vină să-l vadă, să râdă cu el, să-l asculte pe acest seducător în zdrenţe. Apoi într-o zi, nu mai are de la el nicio veste. Stalin nu se grăbeşte să îşi ia un angajament, sau poate că nu cu ea. Câteva cuvinte mâzgălite pe o hârtie în chip de scuze: "Contrar promisiunilor mele, pe care mi le amintesc bine, nici măcar nu ţi-am trimis cărţi poştale. Ce prost sunt! Dar e un fapt şi dacă vrei, îţi prezint scuzele mele. Să păstrăm legătura." El dispare totuşi din viaţa ei.

Această condiţie mizerabilă nu-l împiedică pe Stalin să aibă parte de momente plăcute. Încă dinainte de arestarea lui, îşi îngăduia unele abateri nocturne, după ce îşi ducea la bun sfârşit activităţile diurne, tâlhăreşti şi subversive. Împreună cu tovarăşul lui Spandarian, iese în fiecare seară în cele mai bune restaurante din Baku, unde discuţiile sunt deschise, mâncarea delicioasă, şi unde se cântă mult. De fiecare dată numeroase femei îi însoţesc pe aceşti petrecăreţi. Boris Bajanov, secretar al Biroului Politic ne spune despre Stalin că nu avea niciun viciu: "Nu iubea nici banii, nici alte plăceri, nici sportul, nici femeile. Femeile, cu excepţia propriei neveste, nu contau pentru el." Adevărul este cu totul altul. Femeile nu au lipsit niciodată din anturajul tânărului Stalin care le seduce cu uşurinţă. Chiar în anii lui dificili, nu rămâne niciodată fără o prietenă intimă sau chiar mai multe. În exil devine aproape libertin. A cunoscut-o pe Ştefania Petrovskaia în timpul unei întâlniri cu poliţia care îi exila din satul Solvy. Această nobilă, originară din Odessa, de 23 de ani, are cu el o relaţie suficient de serioasă pentru ca Stalin să-i propună căsătoria. Tatăl ei, catolic, avea o casă mare în centrul oraşului. Educată într-un liceu foarte bun, ea a urmat chiar cursuri universitare. Nobila Petrovskaia, cum apare ea în rapoartele poliţiei, a fost arestată la Moscova şi condamnată la doi ani de exil. Când el ajunge la locul de exil, ea tocmai îşi termină pedeapsa. Relaţia lor este atât de intensă, încât ea decide să rămână după expirarea condamnării, ca să aştepte eliberarea lui. Îl va urma câtva timp după întoarcerea lui în Caucaz. Însă nici ea nu va putea tolera prea mult viaţa lui dezordonată şi distrusă de rebel. Stalin era pentru femei "incredibil", îşi aminteşte Molotov, în ciuda fizicului lui ingrat la care se adăugau pistruii.

"Sosso era foarte atrăgător", va spune Jenia Allilueva, viitoarea lui cumnată. Un bărbat slab, puternic şi energic, cu o incredibilă coamă de păr. Toate menţionează ochii lui arzători, de culoarea mierii. Chiar şi trăsăturile lui dezagreabile au un anumit farmec, ca expresia lui enigmatică, aroganţa, duritatea lui, vigilenţa lui de felină. Părea straniu, excentric. Cu siguranţă, aparenta lui incapacitate de a-şi purta de grijă, fiind singuratic, murdar, slab, naşte în femei dorinţa de a se ocupa de el. Poate că lipsa lui de interes pentru personalitatea şi persoana lor este un atu.

Ca toţi georgienii, se bucură de reputaţia unui om pasional, reputaţie de care se foloseşte din plin. În maniera lui de a flirta, cavalerismul tradiţional alternează cu o mitocănie puerilă şi agresivă, mai cu seamă după ce bea. Cântecele şi poemele lui, felul lui de a admira rochiile femeilor şi de a le face complimente pentru ele, batistele de mătase şi florile pe care le oferă, îl conduc aproape de fiecare dată spre ţelul urmărit.

Dacă femeile se aşteaptă la un Casanova georgian, sunt fără îndoială foarte dezamăgite, imediat ce ajung să-l cunoască mai intim. Este un bărbat copleşit de complexe în legătură cu toate - familia, fizicul, personalitatea lui. Este atât de sensibil în legătură cu degetele sale de la picioare lipite între ele printr-o membrană, că atunci când doctorii de la Kremlin îl examinează, îşi ascunde restul corpului şi chipul sub o cuvertură. Îşi va pudra faţa ca să ascundă ciupiturile de vărsat şi va retuşa fotografiile oficiale. Timid, se sfieşte să se dezbrace de tot, chiar şi în băile ruseşti tradiţionale, bania. Braţul lui mai scurt decât celălalt îl stânjeneşte, împiedicându-l mai târziu să danseze slow cu invitatele lui de la Kremlin: "Sunt incapabil să ţin o femeie de mijloc", recunoaşte el într-o zi. Dar talia nu e totul. Stalin era competitiv din punct de vedere sexual, încornorându-şi tovarăşii când avea el chef, şi în special în exil, unde transporturile de femei erau mai rare.

Momentele de tandreţe nu sunt suficiente pentru a compensa hipersensibilitatea lui morocănoasă. Femeile se regăsesc foarte jos pe lista priorităţilor lui. Mult după revoluţie, egotism şi serile de beţii cu prietenii, bărbaţi. Îmbinând o virilitate indubitabilă cu o pudibonderie victoriană, nu e cu siguranţă nici senzualist nici epicurian, şi vorbeşte puţin despre performanţele sale sexuale.

Nu are încredere în femeile puternice şi inteligente, ca mama lui. Fiindcă Stalin a fost crescut numai de mama lui, femeie credincioasă şi sobră, în toată rigiditatea ortodoxiei georgiene. Tatăl lui, un zidar beţiv care umbla dintr-un şantier în altul de-a lungul şi de-a latul provinciei, n-a făcut la drept vorbind niciodată parte din căminul familiei. Violent şi încercând să stoarcă un venit de pe urma copilului, a vrut să-l trimită la muncă în uzină înainte de a împlini zece ani. Mama, care-l iubea pe Iosif şi voia ca el să aibă parte de o educaţie superioară, a reuşit să-l aducă înapoi cu forţa şi să-l plaseze la seminarul din Gori. Stalin i-a fost tot timpul recunoscător şi admira mult abnegaţia şi pragmatismul ei, pe care le considera veritabile forme de inteligenţă. Cunoscând inflexibilitatea acestei specii de femei, el va prefera toată viaţa femeile tinere, adolescentele maleabile sau ţărăncile durdulii, care-i arătau respect şi supunere.

Respinge în aceeaşi măsură femeile care-şi dau aere. Pe cele care au idei. Dezaprobă frivolităţile prea pronunţate, ca aceea a fiicei lui Plehanov, pe care o detesta pentru cizmele ei cu tocuri înalte, pentru manierism şi cochetărie. Instinctiv, se desprinsese de toate acestea, gândindu-se că un adevărat revoluţionar nu poate să-şi educe copiii într-un stil atât de sofisticat.

Din volumul în pregătire la Editura Curtea veche. Traducere de Doina Jela