Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (V). Sfinţii Voievozi. GALERIE FOTO

Deşi s-a spus că, mai ales în perioadele sale de "expansiune", în special în a doua jumătate a secolului XIX, Bucureştii au crescut haotic, aparent la întâmplare sau ţinând seama doar de interesele proprietarior, "investitorii" de astăzi, doar planul de sistematizare al primarului Pache Protopopescu punând o anumită ordine, o "lectură" mai atentă a planurilor oraşului dovedeşte o anumită raţiune, o motivaţie a amplasării străzilor şi construcţiilor. De cele mai multe ori s-a manifestat interesul de a crea o serie de căi de acces, de legături care să înlesnească contactele între diferite străzi mai importante, artere, chiar cartiere.

Rănile unei străzi

Pornind din Piaţa Buzeşti, străbaţi Strada Occidentului care purta înainte de război un nume care va deveni indezirabil: Basarabia. În general, strada (care mărturisesc că este "locul meu natal") are un aspect destul de modest, singurele obiective menţionate în Lista monumentelor istorice fiind "Casa cu pictură exterioară", ridicată la sfârşitul secolului XIX şi "Casa ing. Anghel Saligny". Majoritatea celorlalte imobile sunt aşa-numitele "case de cartier", ale căror curţi cu vegetaţie bogată se prelungeau, având de o parte şi de alta adăposturi pentru familii modeste. Mai târziu, în perioada intebelică, şi în această zonă au fost ridicate blocuri cu câteva etaje.

Şi totuşi, această stradă a devenit, spre sfârşitul războiului, un "obiectiv strategic", "victimă" colaterală a bombardamentului aviaţiei americane, ceea ce a făcut ca, de-a lungul ei, să rămână până destul de târziu, câteva locuri virane, "răni" deschise. Nu se ştie de ce "covorul de bombe" care viza probabil Gara de Nord, s-a "aşternut" şi pe această stradă. De fapt, nu este de mirare dacă ne amintim că, la Viena, Gara de Vest a fost confundată de piloţii americani cu Opera care a fost serios avariată!

Una dintre cele mai frumoase biserici ale Bucureştilor

Ajungem astfel în Piaţa Sfinţii Voievozi, având în centru un "havuz", locul de scaldă al copiilor din generaţia mea. La dreapta, începe Strada Sfinţii Voievozi, la extremitatea căreia, la întretăierea cu Calea Griviţei, se află una din cele mai frumoase biserici ale Bucureştilor, de la care şi-a luat numele şi strada. Iniţial a fost construită din lemn la mijlocul secolului XVIII de către băcanul Mihalcea. Era probabil un personaj important în această zonă comercială, aflată atunci pe Uliţa Târgoviştei. Legenda spune că un alt băcan s-a jurat în timpul "ciumei lui Caragea" (1812-1813) că, dacă va scăpa cu viaţă, va construi aici o biserică din cărămidă, ceea ce s-a întâmplat, astfel încât, pe la 1817, aceasta fost ridicată. În apropiere se găsea un şir de prăvălii, al căror venit servea pentru întreţinerea bisericii. Istoricul Nicolae Stoicescu menţionează şi existenţa a 17 chilii, ceea ce înseamnă că aici era o adevărată mânăstire, în două din ele funcţionând o şcoală care există până în ziua de astăzi. O nouă reconstrucţie a bisericii datează din 1903, tâmpla fiind opera sculptorului C. Babic, cunoscut, mai târziu, pentru aportul său la împodobirea Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia. De fapt, biserica are o asemănare reală cu ctitoria lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş.

Lipsesc de pe Lista monumentelor istorice

Deşi, pe această stradă, au fost ridicate o serie de construcţii de "sfârşit de veac" XIX, între care "Baia Griviţa", aflată, bineînţeles într-un grad avansat de degradare, dar şi unele mai târzii, anticipând clădirile cu mai multe etaje de la începutul celui următor, cum este cea de la întretăierea cu Strada Ecaterina Teodoroiu, "eroină naţională". Nu ştiu de ce niciuna nu este menţionată în Lista monumentelor istorice.

O importanţă similară o are şi Strada Mihail Moxa care face legătura dintre Piaţa Sfinţii Voievozi şi Calea Victoriei. Nici imobilele de pe această stradă nu se află pe Lista monumentelor istorice, deşi aici se găsesc câteva clădiri care, după părerea noastră, au valoare de patrimoniu, cum este aceea datând din 1890. Este menţionat doar bustul lui Emil Racoviţă, aflat în curtea unei solide şi frumoase clădiri ridicate în perioada interbelică, care într-o vreme ţinea de Politehnică.

Tot pe această stradă se află o "excepţie": o clădire restaurată în ultima perioadă care, în general, respectă "datele" arhitecturale iniţiale. Deci, se poate !