Cine este Bosch. Istoria uneia din cele mai importante companii de tehnologie

Autor: Laurentiu Cotu 27.01.2012

Producătorul german de componente auto Bosch, cu afaceri globale de peste 47,3 mld. euro şi circa 283.500 de angajaţi, este unul dintre liderii globali ai furnizorilor de tehnologie şi servicii, în domeniile auto, tehnologie industrială, bunuri de larg consum şi construcţii.

Compania a fost înfiinţată în Stuttgart, Germania, în anul 1886 de către Robert Bosch (1861-1942) sub numele "Atelier de mecanică fină şi inginerie electrică", iar în prezent deţine aproximativ 350 de filiale şi companii regionale în peste 60 de ţări.

Robert Bosch, cel care a creat imperiul Bosch, s-a născut pe 23 septembrie 1861, în Albeck, lângă Ulm, în sudul Germaniei. După o perioadă de ucenicie ca mecanic de precizie şi după ce a lucrat pentru mai multe companii în afara Germaniei, a deschis atelierul de mecanică fină şi electrotehnică în Stuttgar.

Bosch este în prezent unul dintre principalii producători mondiali de sisteme de injecţie pentru motoare diesel şi cu aprindere prin scânteie şi de sisteme de siguranţă pentru autovehicule (cum sunt sistemul de antiblocare la frânare ABS şi programul electronic de stabilitate ESP).

În anul 1898 compania deschide prima filială externă Bosch în Marea Britanie, iar în anul 1921 lansează serviciul ''Bosch service'' dedicat clienţilor. Bosch a recunoscut încă de la începutul anilor '20 necesitatea de a crea o reţea de service-uri auto pentru montarea produselor sale şi repararea autovehiculelor. Atelierul de service auto din Hamburg, Max Eisenmann&Co. a devenit primul atelier oficial de montare şi reparaţii al Robert Bosch.

În anul 1927 intra în producţie de masă pompa pe injecţie Bosch pentru motoare diesel. În anul 1932, Bosch a preluat afacerile companiei Junkers în domeniul termotehnicii. Din anul 1933 Bosch lansează primului frigider pentru uz casnic, în 1950 primul mixer electric, în 1958 se produce prima maşină de spălat Bosch, iar în 1964 prima maşină de spălat vase. Totodată, în anul 2003, Bosch a lansat prima şurubelniţă electrică echipată cu acumulator litiu-ion Ixo. Tot în anul 2003, Bosch a preluat producătorul de sisteme de încălzire Buderus. De asemenea, divizia Security Systems şi-a extins portofoliul prin achiziţia Communication Security Imaging de la Philips, Telex Communications şi CCTV Extreme.

În anul 2008 Bosch a achiziţionat compania germană producătoare de celule fotovoltaice Ersol, aceasta devenind noua filială Bosch Solar Energy. În 2010 a început producţia de serie a acumulatorilor litiu-ion în cadrul SB LiMotive, o companie mixtă înfiinţată împreună cu Samsung.

Grupul Bosch, estima în 2011 o creştere globală a vânzărilor de 3,5% faţă de anul anterior, până la valoarea de 50 miliarde de euro. Bosch a revenit în anul fiscal 2010 pe creştere şi a atins nivelul de vânzări înregistrat în anul 2007, înainte de criză. Furnizorul global de tehnologie şi servicii a obţinut în 2010 vânzări de 47,3 mil. euro, cu 24% mai mult decât în anul anterior. Profitul înainte de impozitare al companiei a revenit la nivelul de 7-8% din vânzările anului 2010, după o pierdere de 1,2 miliarde euro în anul anterior.

În 2010, toate cele trei divizii Bosch au înregistrat creşteri semnificative. Divizia de Tehnologie Auto a realizat cea mai mare creştere a vânzărilor de 29%, până la circa 28 de mld. euro. Şi vânzările diviziei de Tehnologie industrială au crescut cu 27%, până la 6,5 mld. euro. Divizia Bunurilor de larg consum şi echipamente de construcţii, mai puţin afectată de recesiune în 2008 şi 2009, a înregistrat o creştere de circa 10%, până la 12,5 mld. euro. Pe parcursul anului 2010, numărul de angajaţi ai grupului Bosch a crescut pe plan global cu 4,7%, până la aproximativ 283.500 de oameni. Bosch investeşte mai mult de 3,8 mld. euro în fiecare an în cercetare şi dezvoltare. Capitalul social al Robert Bosch GmbH este deţinut în proporţie de 92% de Fundaţia Robert Bosch.

Grupul Bosch este prezent şi în România din anul 1994 şi deţine cinci companii, respectiv Robert Bosch (distribuţie de echipamente şi piese auto, echipamente termotehnice şi scule electrice), BSH Electrocasnice (import şi distribuţie de electrocasnice marca Bosch şi Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de maşini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth România de la Blaj, care produce scule electrice şi centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timişoara. Compania Robert Bosch SRL a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 249,5 mil. lei (circa 59 mil. euro), conform sitelui Ministerului Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte noile investiţii din parcul industrial Tetarom III, din Jucu, pe lângă germanii de la Bosch producătorul italian De'Longhi va investi 30 mil. euro în realizarea unei fabrici de electrocasnice în Jucu, pe platforma fostei facilităţi Nokia, şi va crea între 600 şi 1.000 de noi locuri de muncă. Grupul finlandez Nokia, care a început în luna februarie 2008 producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu (investiţia în fabrică ridicându-se la 60 mil. euro), a decis anul trecut să plece din România. În urma plecării Nokia, un număr total de 2.200 angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă