Zece sfaturi pentru întreţinerea maşinii pe timp de iarnă

Autor: Bogdan Alecu 29.01.2012

Iarna este anotimpul care solicită cel mai mult automobilul, iar orice greşeală pe care o face posesorul acestuia poate fi aspru sancţionată de către condiţiile meteo.

Echiparea automobilului cu anvelope de iarnă în sezonul rece este probabil cea mai importantă regulă. După aceasta, indiferent de călătoria programată, automobilul ar trebui să aibă întotdeauna rezervorul plin sau cel puţin trei sferturi. Mai mult, iarna şoferii trebuie să fie foarte atenţi şi de unde şi cu ce alimentează. Spre exemplu există două tipuri de motorină, unul mai ieftin, şi un altul mai scump, cu cifră cetanică (cifra echivalentă cifrei octanice pentru benzină) mai mare şi care conţine mai mulţi aditivi şi rezistă la o temperatură mai joasă. Pentru motoarele pe benzină există posibilitatea ca în afară de sortimentul "standard" cu cifră octanică 95, mai sunt cele de 99 plus sau 100 care ajută la o încălzire mai rapidă a motorului. Este de asemenea de recomandat ca maşinile să fie alimentate de la staţii "de încredere" cu un număr mai mare de clienţi şi nu de la cele "no name" sau frecventate mai rar - există riscul ca benzina să fie "îndoită" cu apă, iar motorina să fie de o calitate mai slabă, ambele cazuri fiind foarte periculoase pe timp de iarnă. Un alt element foarte important este să se verifice nivelul antigelului din lichidul de răcire al motorului.

Un alt lichid foarte important este cel pentru spălarea parbrizului. Deseori vedem în super şi hipermarketuri lichid de parbriz cu preţ scăzut şi care potrivit etichetei rezistă până la -30 de grade Celsius, în timp ce lângă el este unul la preţ dublu, dar care promite acelaşi lucru. De cele mai multe ori s-a dovedit că un lichid ieftin nu este întotdeauna cea mai economică soluţie deoarece există un risc foarte mare ca acesta să îngheţe pe conducte şi să blochezele duzele de la sistemul de spălare a parbrizului. În cazul în care acest lucru se întâmplă, există şansa ca pompa sistemului să se strice. Astfel, ceea ce pare o economie se poate transforma într-o cheltuială semnificativă. Mai mult, dacă acesta îngheaţă la un drum lung, poate pune serios în pericol siguranţa în trafic deoarece parbrizul nu se mai poate curăţa. Este astfel recomandată achiziţia unui lichid de parbriz de calitate.

Ştergătoarele sunt alte "elemente" foarte importante iarna, atunci când la drum sunt utilizate des pentru a curăţa parbrizul. Cu cât acestea sunt mai vechi sau mai slab-calitative, cu atât acestea vor curăţa mai puţin parbrizul, afectând siguranţa în trafic.

Întotdeauna când se pleacă la un drum iarna, fie el scurt sau lung, trebuie să se ia în calcul şi dezgheţarea automobilului. Primul lucru care se face este să se pornească motorul, cu instalaţia de ventilaţie la maxim, aerul condiţionat pornit, sistemul comutat numai pe parbriz şi parasolarele coborâte pentru ca parbrizul să se dezgheţe mai rapid. Cu toate că în general aerul condiţionat se foloseşte teoretic numai vara pentru răcire, iarna acesta are rolul de a "usca" aerul şi a reduce umiditatea din automobil. După ce s-a pornit motorul, abia atunci începe să se cureţe maşina de zăpadă - astfel automobilul începe să se încălzească şi implicit se şi curăţă mai uşor. Nu este deloc indicată utilizarea racletelor. Acestea pot zgâria atât vopseaua cât şi parbrizul sau geamurile laterale. Fie se aşteaptă până când gheaţa se topeşte datorită încălzirii habitaclului, fie se utilizează un spray special.

Foarte mulţi participanţi la trafic încă nu ştiu cum să utilizeze corect instalaţia de ventilaţie a automobilului. Din acest motiv se pot vedea uşor în trafic maşini cu toate geamurile aburite, afectând grav vizibilitatea. Acest lucru se întâmplă atunci când instalaţia este comutată pe recircularea aerului - mulţi cred că astfel se încălzeşte mai repede habitaclul, dar pun serios în pericol siguranţa tuturor.

Instalaţia de lumini trebuie verificată înainte de orice drum. Mai mult, întotdeauna trebuie ca şoferul să se asigure dacă are şi siguranţe de rezervă. Toate becurile trebuie să fie în funcţiune şi este foarte indicat să existe şi becuri de rezervă în maşină.

Sfaturi pentru călătoriile pe timp de iarnă

Pe fondul apariţiei fenomenelor specifice anotimpului rece au apărut evenimente rutiere nedorite. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să adopte o conduită preventivă în trafic şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri. Toţi şoferii ar trebui să aibă în aceste săptămâni în automobil: lichid de parbriz de rezervă, lopată, un săculeţ cu nisip, o pătură, cabluri pentru încărcarea bateriei, lanternă cu baterii cât mai noi, trusă de prim-ajutor şi lanţuri anti-derapante. Mai mult, este foarte indicat ca cel care pleacă la drum să aibă şi o anumită sumă de bani, preferabil cash, fie pentru a alimenta în caz de nevoie, fie pentru a cumpăra alimente în situaţii de urgenţă. De asemenea este de preferat şi un încărcător auto pentru telefonul mobil.

Având în vedere riscul crescut de apariţie a poleiului şi gheţii pe drumurile publice, se recomandă tuturor participanţilor la trafic şi în special operatorilor de transport:
- evitarea, pe cât posibil, a tranzitării zonelor afectate de fenomene meteorologice intense în perioada manifestării lor;
- solicitarea de informaţii la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, privind situaţia drumurilor naţionale (telefon 021/264.33.33; 021/9360);
- pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru circulaţia pe timp de iarnă, inclusiv dotarea cu anvelope de iarnă pentru parcurgerea sectoarelor de drum acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei;
- respectarea semnalizării rutiere, precum şi a dispoziţiilor date de poliţiştii rutieri;
- adaptarea vitezei de circulaţie a vehiculului la condiţiile meteo-rutiere;
- păstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculele care circulă în faţă;
- verificarea funcţionării corespunzătoare a sistemelor care concură la siguranţa rutieră în sezonul rece, precum şi curăţarea vehiculelor de zăpadă şi gheaţă.
- când vă deplasaţi în coloană, evitaţi să depăşiţi. Această manevră nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol. Totuşi, când depăşirea este absolut necesară, asiguraţi-vă temeinic înaintea efectuării acestei manevre şi semnalizaţi din timp intenţia dumneavoastră
- în zilele cu ploi, lapoviţă, ninsoare şi temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi se asigură mai puţin la traversare!

Totodată, pietonilor li se recomandă evitarea pe cât posibil a folosirii părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

De asemenea, pietonii vor trebui să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.