Cum arată singurul bazin de înot construit în ultimii trei ani cu bani de la stat? - GALERIE FOTO

Autor: Mirabela Tiron 30.01.2012

Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale a cheltuit 133,6 milioane de lei (31 mil. euro) în 2009-2011 pentru dezvoltarea de bazine de înot în ţară, două sunt gata, însă în doar unu singur se poate înota în prezent, deşi în toţi aceşti trei ani plăţile s-au făcut.

După investiţia de 1,2 mil. euro, bazinul didactic de înot din Câmpina este prevăzut cu cinci culoare de 2,5 metri lăţime, cu o adâncime de 1,2 -1,8 metri şi o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi. Capacitatea bazinului este de 65 de persoane, potrivit datelor de la oficialii Primăriei din Câmpina.

"În acest bazin învaţă să înoate gratuit elevii din Câmpina. De asemenea, pot înota contra cost şi alte persoane", a declarat Mariana Pătraşca, purtătorul de cuvânt al Primăriei Câmpina.

În Câmpina sunt aproape 7.200 de elevi. Câţi elevi au înotat până acum în bazin? Nici purtătoarea de cuvânt a primăriei Câmpina şi nici reprezentanţii companiei care administrează bazinul nu au un răspuns.

Anda Miroiu, secretară la Şcoala cu clasele I-VIII Alexandru Ioan Cuza din Câmpina, a spus că de la deschiderea bazinului au beneficiat de cursuri gratuite de înot între 35 şi 40 de elevi din cadrul şcolii pe care o reprezintă.

"Nu sunt mulţi instructori de înot la bazin, de aceea grupele care se fac au câte 15 elevi. Am trimis la cursuri gratuite de înot două grupe, una cu elevi din clasele I-IV şi una cu elevii de la V-VIII. Toţi cei 283 de elevi ai şcolii pot merge la înot", a declarat ea.

Pentru adulţi, un bilet de intrare la bazinul de înot costă 20 de lei pe zi pentru adulţi. În Capitală de exemplu intrarea pe zi la un bazin privat de înot este de 40-50 de lei, câştigul salarial mediu fiind mult peste cel din Câmpina. Preţul unui abonament lunar este de 200 de lei (cu o intrare pe zi), iar al unui abonament anual este de 1.800 de lei, potrivit datelor de pe site-ul Primăriei Câmpina.