Monica Săvulescu Voudouri: „Şcoala românească din Atena a fost cel mai frumos proiect al nostru, cu cel mai trist sfârşit”/ de Elena Lazăr

- Dragă Monica Săvulescu Voudouri, bine ai revenit la Bucureşti. Este, dacă nu mă înşel, a patra călătorie a ta în România în 2011. Care este prilejul care te-a adus din nou în mijlocul prietenilor ?

- Aşadar, revii la roman după două decenii! Deşi publicată în primăvara lui 2011, cartea are deja la activ un premiu. Felicitări! Care a fost traseul ei şi cum a fost receptată de publicul român?

- Într-adevăr, cartea a apărut în aprilie 2011. A fost lansată la Atena, în cadrul Societăţii Culturale Balkania Contemporană, prezentată fiind de Stavros Deligiorgis, profesor emerit de literatură comparată la Iowa University. A fost pentru mine un mare test. Mi-a dat încredere profesională, pentru toţi anii pe care îi mai am de acum înainte. Apoi a fost lansată în România, la Librăria Cărtureşti, la Muzeul Ţăranului Român. În ţară mă verific cu doamna Elisabeta Roşca Lăsconi, omul de mare cultură şi probitate, în al cărei cuvânt cred. Au scris despre carte, pe lângă doamna Lăsconi, Grete Tartler, Ioan Groşan, Aurel Goci şi, la Chişinău, Irina Nechit. Au vorbit depre ea Ovidiu Pecican, Mircea Muthu, Elena Lazăr, Nora Damian. M-a bucurat extraordinar faptul că a stârnit interesul unor oameni din profesii diferite, care au dorit să mă prezinte la lansări, cum ar fi istoricul Georgeta Filitti, regizorul Cristian Mihăilescu, prof. univ. ing.Dragoş Zisopol, preşedintele Uniunii Elene din România. Şi aici trebuie să le aduc un cuvânt de mulţumire comunităţilor greceşti din România, care au fost alături de mine la fiecare lansare, în fiecare oraş, şi-au trimis reprezentanţii şi echipele de dansuri, au transformat fiecare întâlnire cu cititorii într-o festivitate. După cum şi Fundaţia Culturală Greacă, cu sediul în Bucureşti, a organizat o lansare de mare ţinută, în prezenţa ataşatului cultural al Ambasadei Republicii Elene. Şi mai trebuie să-i mulţumesc distinsei soprane Felicia Filip, care a onorat lansarea de la Braşov cu un micro-recital.

În vară am pornit cu cartea într-un turneu european. Am fost invitată la Roma, s-o lansez în cadrul Salonului Artiştilor, SARP, cu prilejul Forumului Românilor, am participat la Bruxelles la o seară organizată de Maison Culturelle Belgo-Roumaine, am fost invitată la Haga, la o lansare în cadrul Ambasadei României şi voi merge în luna martie 2012 la Istanbul, invitată în acelaşi scop la o manifestare organizată de Institutul Cultural Român. În ţară am întreprins turnee la Brăila, la Galaţi, la Ploieşti, la Sibiu, la Cluj şi la Braşov. Cartea se comentează pe bloguri. Am primit scrisori minunate de la Ana Blandiana, de la Ion Ianoşi, dintre scriitori; de la Radu Penciulescu, din Suedia, om de la care am învăţat ce înseamnă autenticitatea în artă, de la Octavian Saiu, din Noua Zeelandă, poate cel mai interesant scriitor despre teatru din cea mai tânără generaţie. Şi multe altele, de la oameni din alte profesii, lucru care mă bucură nespus, fiindcă este cea mai bună dovadă că n-am aruncat vorbe-n vânt. Criticii literari scriu însă destul de puţin. La început am suferit din această pricină. Acum, parcă nici nu-mi mai pasă. Problema este a lor, nu a mea. Nu au interes, nu au timp, nu au un rezultat imediat şi local, nu se obosesc să citească literatura noastră, a celor din diasporă. Şi totuşi cartea există, a apărut în România, este scrisă în limba în a cărei literatură ei sunt experţi, necunoscând-o, îşi reneagă automat obiectul muncii. Bună sau rea, ea ar trebui comentată. Chiar dacă, recunosc, este, poate, uşor deosebită, ca atitudine, ca Weltanschauung, de ceea ce se scrie în momentul de faţă în România. Nici nu s-ar putea altfel. Regretatul Alexandru Mirodan scria despre mine, în urmă cu vreo 25 de ani, că sunt, prin excelenţă, "de naţionalitate: diasporeană". La Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură, organizat de Uniunea Scriitorilor la Neptun, unde am fost invitată în vara lui 2011, s-a ajuns la concluzia că nu mai există exil. Dar regim egalitar în ţară pentru cei care trăiesc şi scriu în afara ţării există oare? Cred că există, de la caz la caz. Vreau să spun că nu mă simt exclusă sau izolată, cei care o fac, au, probabil, motivele lor, pentru mine lipsite de interes.

- Dar este minunat ce spui, dragă Monica! Ştii că puţine cărţi de literatură română au avut şansa romanului tău? N-aş vrea să găsesc o scuză criticilor, nu aparţin breslei lor, dar realmente producţia de carte a ultimilor ani din România lasă atât criticii, cât şi cititorii total descoperiţi şi deconcertaţi! E imposibil, oricât am dori, să fim la curent cu tot ce se scrie şi se publică, să cumpărăm sau să citim măcar o treime, să zicem, din ce ne-am dori! Inclusiv editurile se văd nevoite să aleagă din recolta unui an doar câteva titluri pe care să le promoveze aşa cum a fost promovată cartea ta. Ca editor însă te asigur că în final fiecare carte îşi va găsi cititorii pe care îi merită, aşa că e prematur să tragem vreo concluzie în privinţa destinului Fetelor Nikas. Te-aş ruga acum să trecem la capitolul "diaspora" al activităţii tale, la Balkania Contemporană şi la reperele ei de ultimă oră.

- Trăiesc în momentul de faţă în Grecia. După o emigrare iniţială, de peste două decenii, în Olanda. După cum vezi, axa nord-sud, vest-est, cu punctul central de confluenţă Bucureşti, România. Am scris peste tot literatură. Am luat pe la alţii, unde mi s-au tradus cărţile, şi câteva premii literare. În Olanda am lucrat însă ca sociolog. Cercetător la institute internaţionale de studiu al emigraţiei. M-am îmbogăţit enorm din această muncă. M-a fericit, fiindcă mi-a lărgit perspectiva asupra lumii. M-a ajutat să mă poziţionez într-un context amplu, eu, cu problemele mele şi ale neamului meu. Aşa cum spunea Cehov că medicina este nevasta lui şi literatura amanta, îmi vine şi mie să spun ca sociologia este bărbatul meu şi literatura amantul. Un amant statornic însă. De care nu m-am despărţit niciodată.

De vreo câţiva ani am ieşit la pensie. Ceea ce înseamnă că lucrez ca o nebună, fiindcă în Atena am înfiinţat o Societate Culturală, numită Balkania Contemporană. O asemenea iniţiativă mi se părea o necesitate, decizia avându-şi argumentaţia în studiile mele anterioare, de sociologie. Grecia prezintă particularitatea existenţei unei mari pături de intelectuali formaţi în România. Fie greci repatriaţi în diverse valuri, fie români, din căsătorii mixte, cu parteneri dintre grecii care au studiat în România. Exista, aşadar, un anumit segment social, cu un potenţial creator remarcabil, cel al intelectualilor eleno-români sau româno-eleni, de la caz la caz, neacoperit de nicio formaţiune socio-culturală. Pentru ei am înfiinţat Societatea, în 2004. Acum participă la acţiunile noastre oameni din patru generaţii, fiindcă ni s-au alăturat studenţii şi doctoranzii care îşi fac studiile în Grecia. Ei şi-au adus prieteni din multe neamuri. Ne-am diversificat acţiunile, am devenit multinaţionali. Pornisem iniţial de la ideea unui cenaclu, ca punct de întâlnire şi socializare. Cenaclul se extinde pe diverse paliere: discuţii ştiinţifice şi culturale pe teme actuale, lansări de carte, expoziţii, concerte, balet, programe folclorice din diferite ţări, expuneri pe tema: să ne cunoaştem vecinii din Mediterană. Frecvenţa întâlnirilor este de 4-5 ori pe an. Avem norocul să primim găzduire (plătind sala, desigur), în cadrul Ligii franco-elene, în centrul Atenei. Aici s-au adunat în jurul nostru, cca 100-120 de participanţi, la fiecare întâlnire. Pe parcursul anilor, ne-am profesionalizat. Lucrăm la organizarea evenimentelor în echipă completă, care presupune specialişti în cercetare sociologică, în educaţie şi relaţii internaţionale, în traduceri, în muzică, în arte plastice. Părţile respective în organizarea evenimentelor revin acestor specialişti, ceea ce le oferă garanţia calităţii, organizatorii fiind vârfuri profesionale în domeniile lor (ex. Gabriel Grama, sculptor şi pictor de mare talent, Ileana Cruceru, harpistă în orchestra naţională a Greciei) Ceea ce ne-a dus şi la lărgirea profilului Societăţii. Pe lângă cenaclu, au apărut astfel încă două secţiuni: Atelierul de traduceri, coordonat de unul dintre membrii echipei noastre, Angela Bratsou, traducător şi bun organizator şi workshop-ul cu frecvenţă regulată de cercetare sociologică, coordonat de un alt membru al echipei noastre, doctorandul Delia Stefenel. Atelierul de traduceri este la a a treia şedinţă de lucru. El este o "şcoală", condusă de doi profesori de traductologie, Stavros Deligiorgis şi Victor Ivanovici şi de doi senior translators, Evghenia Tselenti şi Elena Lazăr. Atelierul îşi propune să formeze o echipă de traducători profesionişti şi să identifice o reţea de edituri, accesibile pentru publicarea literaturii române în Grecia şi a celei greceşti în România.

Workshop-ul de cercetare sociologică este în pregătire, prima lui şedinţă fiind programată pentru martie 2012. Necesitatea lui a pornit de la faptul că Societatea Balkania Contemporană, având un grup de câţiva sociologi, s-a făcut remarcată prin prezentări şi publicaţii despre emigraţia românească, cu prilejul câtorva congrese internaţionale (Poznan, Barcelona, Istanbul, România etc.). Astfel am început să fim căutaţi de diverşi doctoranzi, interesaţi în subiectele noastre, de la diverse universităţi. Ne-am gândit să ne unim forţele în cercetări comune. Şi să pregătim aceste cercetări pentru diversele congrese internaţionle la care suntem invitaţi. Workshop-urile se vor desfăşura sub conducerea a doi senior researchers. Ele se vor organiza pe un material de studiu concret: participarea la un anume congres internaţional. Şi vor fi o şcoală de cercetare pe o tematică dată, de elaborare a unui material de studiu şi de prezentare a lui.

Menţionez că, până în momentul de faţă, toate aceste activităţi ale Societăţii Balkania Contemporană se bazează pe voluntariat. Nu beneficiem încă de nicio sponsorizare, ceea ce, desigur, ne limitează disponibilităţile.

- Minunate rezultate pentru care întreaga echipă a Balkaniei merită admiraţia noastră. Cei care urmăresc mai îndeaproape traseul Balkaniei ştiu însă că drumul nu e presărat întotdeauna cu succese şi că există destule piedici şi dificultăţi. Deşi rememorarea lor e dureroasă, te-ai încumeta să ne semnalezi câteva?

- Eşecuri? Mari. Şi dureroase. Cel mai flagrant, Şcoala românească din Atena. Proiectul a fost iniţiativa comună a Asociaţiei "Armonia", condusă de doamna Manuela Marinescu şi a Balkaniei Contemporane. "Armonia" a oferit spaţiul, cadrul logistic, administraţia şi coordonarea şcolii, la care am avut un număr de 167 de cursanţi pe durata anului şcolar 2010-2011. Balkania Contemporană (într-un proiect coordonat de Ovidiu Palcu) a asigurat personalul didactic, 14 profesori care au predat, benevol, lecţii de greacă, română, matematică, engleză, franceză, spaniolă, germană, muzică, dans artistic şi acrobatic, karate, computer, cultură şi civilizaţie. Un adevărat colegiu, complet gratuit, aşa cum nu a funcţionat niciodată până acum, în nicio comunitate din diaspora. Pentru demararea proiectului am cerut sprijin la plata chiriei secţiei pentru diaspora a PSD. Am considerat că un asemenea proiect se încadrează în ideologia respectivului partid, dată fiind starea emigrantului - dezavantajat social într-o perioadă de criză economică. Pentru că nu am primit niciun răspuns la repetatele noastre cereri, am fost nevoiţi să închidem şcoala. Până în momentul de faţă primim telefoane de implorare de la părinţi, ne trezim cu scrisori pe sub uşă din partea copiilor, care ne promit că vor fi cuminţi, nu ne vor supăra niciodată, numai să redeschidem şcoala. Faptul că a trebuit să renunţăm la climatul acela de entuziasm, de bună înţelegere, de cooperare, la idealul că suntem utili altora prin ceea ce ştim şi facem, nu ne dă linişte. Campanile care s-au făcut în presă pentru redeschiderea şcolii au dus la o situaţie absolut jenantă. Reprezentantul PSD pentru diaspora a declarat pe facebook ca ar fi trimis lunar pentru şcoală 4000 de euro. Banii nu au apărut nicăieri, niciodată, doamna Manuela Marinescu fiind obligată să declare în presă că este pe punctul de a face apel la Justiţie. Nu ne putem împăca cu acest eşec. Noi, şi mai ales cei pentru care se luase iniţiativa, emigranţii români şi copiii lor. A fost cel mai frumos proiect al nostru, cu cel mai trist sfârşit. - Să sperăm că semnalarea acestui eşec în faţa opiniei publice din România va fi de bun augur pentru redemararea proiectului. Sunt pe deplin încredinţată, dragă Monica, aşa cum te cunosc, că nu te vei opri la jumătate de drum. Ne-ai vorbit de proiectele Balkaniei Contemporane a cărei activitate ţine locul, aş zice, unui institut cultural român la Atena, care se lasă, din păcate, demult aşteptat. Proiectele Balkaniei se împletesc însă, dacă nu se suprapun, ca mai întotdeauna, cu cele personale. Care ar fi acestea din urmă?

- Să pot continua tot ceea ce am început. Adăugând la cele spuse mai sus, activitatea de publicist la care m-am întors din nevoia de-a ţine mai strâns legătura cu ţara. Am două rubrici în presa culturală. Una la revista "Cultura", intitulată "România din diasporă". Şi alta la "Contemporanul", intitulată "Scrisori din Balkania". Lucrez împreună cu Angela Bratsou la traducerea romanului Adevărurile celorlalţi, ultima carte a regretatului prozator Nikos Themelis (1947-2011), plecat nedrept de devreme dintre noi. Îmi pregătesc o călătorie de documentare la Addis Ababa, în Etiopia. Scriu un nou roman, despre lumea transnaţională şi metisată a generaţiei noastre şi a copiilor noştri. Îmi doresc sănătate şi pace, aşa cum le doresc tuturor celor care le conştientizează valoarea şi se străduiesc să le merite.