Superhero (I)/ de Ciprian Măceşaru

Avea dreptate taică-meu, eram puturos. Nu mi-a plăcut să muncesc, la fel cum nu mi-a plăcut niciodată să-nvăţ. Am fost un elev lamentabil. Maică-mea le dădea profesorilor cafea şi ţigări, uneori şi ţuică şi brânză de la bunică-mea, aşa că ei închideau ochii şi nu mă lăsau corigent. Am trecut prin şcoală ca gâsca prin apă. Văzând că-mi pot face de cap, de multe ori mă dădeam bolnav. Mama mă lăsa să stau acasă. Ajunsesem să lipsesc de la şcoală cu zilele. Săraca mama!... Trebuia acum să-mpingă pachete şi către doctoriţa de la dispensarul de pe strada noastră. Până la urmă m-a dus la un doctor de inimă, asta spuneam că mă doare, inima, iar doctorul ăla, spre marea mea uimire, a zis că sufăr de prolaps de valvă mitrală, astfel că boala mea închipuită a devenit dintr-o dată reală (ceva mai târziu, un alt doctor, un specialist de la Fundeni, a spus că sunt sănătos tun).

*

- Un pui şi un salam franţuzesc, vă rog.

Femeia de dincolo de galantar a cântărit puiul, aparatul electronic a scos printr-un mic orificiu un abţibild pe care erau imprimate preţul şi codul de bare, vânzătoarea l-a lipit pe ambalaj, a pus salamul pe cântar şi a repetat operaţiunea.

- Mulţumesc! am zis şi-am aruncat alimentele în cărucior.

De la raionul cu băuturi am luat o sticlă de Fetească neagră, apoi m-am îndreptat către case. M-am aşezat la una dintre cozi. În faţa mea erau trei persoane. Casiera trecea cu rapiditate produsele prin faţa cititorului de preţ. Bip! Bip! Oamenii plăteau, îşi luau produsele şi plecau. Simplu ca bună ziua. Bip! Bip!

*

Ce fericit am fost într-o zi de iarnă, când am reuşit să cumpăr, după ce am stat pentru prima oară la coada ce se forma în fiecare dimineaţă în faţa alimentarei, ceafă de porc. Picioarele îmi îngheţaseră în bocanci şi mă dureau rinichii. Mama îmi luase mâinile între palmele ei, încercând să mi le-ncălzească. În faţa noastră numărasem doar zece persoane. Eram încrezători că nu ne-am trezit degeaba cu noaptea-n cap. În spate stăteau înşiruiţi încă vreo treizeci de oameni. Cu cât se găseau mai departe de uşa Alimentarei, cu atât erau mai posaci. Abia trecuse de ora şapte. Muncitorii din schimbul trei părăseau fabrica de cherestea. Autobuze cu burduf, nişte rable neîncălzite, cu geamuri jegoase prin care nu se putea zări aproape nimic, treceau gâfâind pe stradă. Ne strângeam unii în alţii, chiar dacă nu ne cunoşteam. Cu capul vârât între gulerele ridicate, cocoşaţi ca nişte pinguini. Nici măcar nu ştiam pentru ce stăteam. Nimeni nu ştia. Pur şi simplu te aşezai acolo, sperând să apară o maşină cu carne, lapte sau ouă. Uneori aduceau doar nişte pungi cu câteva gheare şi pipote de pui, alteori doar "adidaşi", adică picioare de porc. Însă cel mai rău era, fireşte, când pur şi simplu nu sosea maşina. Te întorceai acasă învins, ţinând în mână sacoşa goală, ca pe o dovadă a eşecului tău. Însă atunci am avut noroc.

- Vine! a strigat cineva şi toţi ne-am încordat ca nişte arcuri, pregătiţi să nu cedăm un centimetru din poziţia pe care o deţineam.

Din spate am resimţit o presiune tot mai mare. Coada se îngroşase brusc, scurtându-se pe jumătate.

- Vreau numai să-ntreb ceva, a încercat o bătrânică să ne păcălească, apropiindu-se de uşa Alimentarei.

- Mamaie, lasă vrăjeala şi treci în spate! i-a strigat un bărbat corpolent, cu mustăţi late şi căciulă rusească din blană de iepure.

- Doar să-ntreb..., a insistat femeia, nereuşind decât să stârnească furia tuturor. Sub avalanşa de injurii, s-a retras şontâcăind la locul ei.

- Carne!... - se auzi din nou o voce - Ceafă de porc!

Oamenii au uitat dintr-odată de oboseală. Ochii le sticleau ca la nebuni. Cei din faţă se gândeau deja la fripturi, pe când cei din spate se rugau să fie marfă destulă. Nu aveai voie să cumperi mai mult decât altul, dar primii ajunşi primeau bucăţile cele mai bune.

- Ia banii ăştia şi vezi să alegi o bucată cu mai puţină grăsime, mi-a zis mama, punându-mi în palmă nişte bancnote.

Când am ajuns în faţa vânzătoarei, am plonjat după cea mai frumoasă ceafă de porc din lume. Mama a fost mulţumită.

Ne-am întors fericiţi acasă, am băgat carnea în congelator, mama şi-a aprins o ţigară Snagov şi a pus de ceai şi cafea. Am scos dintr-un dulap un pachet de biscuiţi Berceni şi-am început să ronţăi la ei. Mama a turnat nechezolul în ceaşca ei aurită şi ceaiul în cana mea albă cu iepuraşi. Când taică-meu a intrat în bucătărie, încă buimac de la beţia pe care o trăsese cu o seară înainte, maică-mea a răbufnit:

- Nenorocitule! Am chinuit copilul ăsta din cauza ta. Fi-ţi-ar băutura a dracului!...

*

Soacră-mea era deja la noi. Alina îi dăduse o cheie, deşi eu nu fusesem de acord, ceea ce, totuşi, nu îndrăznisem să-i spun, ci doar să gândesc, ca de obicei. Venise să ne gătească. Când a văzut ce-am cumpărat a fost, evident, nemulţumită.

- Ce, ăsta-i pui?! mi-a spus.

- Uitaţi, scrie aici: PUI, am zis, arătându-i ironic eticheta.

Am deschis vinul, mi-am umplut un pahar şi am ieşit pe balcon. Am pus paharul pe bucata de BCA rămasă de la renovarea apartamentului şi mi-am aprins o ţigară. Doi puşti de vreo şaisprezece-şaptesprezece ani, loveau cu nişte bâte pubelele de lângă bloc, într-un gest de-o gratuitate absolută. Cine poate şti ce ură fierbea în mâncarea aia de prune care era creierul lor. Unul purta un tricou ca al naţionalei de fotbal a Italiei, cu numărul 10 şi numele lui Baggio pe spate. Celălalt, un grăsan, avea la gât cu un lanţ de aur gros cât degetul, şi părul pana corbului des şi năclăit bine cu gel.

- Na, mă, futu-ţi morţii mă-tii! a urlat primul şi, jap!, a mai lovit o dată, cu toată forţa.

Pubela s-a răsturnat, gunoaiele s-au împrăştiat pe jos.

- Aşa, dă-ţi maţele-afară.

Grăsanul a izbit cu piciorul într-un pet, proiectându-l în peretele blocului, şi a râs cu o plăcere nebună, în vreme ce prietenul său părea de-o seriozitate totală, jucându-şi rolul de mafiot care calcă-n picioare pe cineva.

- Raţă, stai, bă, i-a zis grasul celuilalt, apoi a scos celularul dintr-un buzunar şi a răspuns: Alo! … Nu ţi-am zis, fă, că nu vin! … D-aia, fă, că eşti o panaramă. … Nu ie, fă, la mine banii tăi, să moară mama! … Cine, fă?! Raţă?! Nu ţi-a furat, fă, Raţă banii. Eşti proastă?! - Raţă şi-a arătat dinţii strâmbi şi galbeni, a scos nişte bancnote din pantaloni şi a începu să-şi frece bărbia cu ele - Să-ţi dau la muie, fă! ... Da?! ... Fă, nu mă ameninţa, că te rup cu bătaia, auzi?! Dacă te prind îţi rup picioarele, futu-ţi morţii mă-tii, te omor! ... Ce face, fă?! Bineeeee! Las' că vedem noi.

A închis telefonul şi a aruncat bâta, punând pe fugă o javră slăbănoagă ce se apropia timid de gunoaie.

- Hai, Raţă, să mergem.

- Unde, bă?

- În pulă, nu ştiu. Hai să mergem, că m-a enervat zdreanţa aia.

Raţă şi-a aruncat şi el bâta şi şi-a urmat prietenul. Eu am ridicat paharul şi-am spus:

- Amin!

*

Soacră-mea plecase de puţin timp. Fumam şi copiam într-un caiet un fragment din Kafka, pe care să i-l citesc Alinei când va ajunge acasă. Trebuia să-l adaptez cât mai bine, pentru ca ea să-l creadă rodul minţii mele. Copiam mereu fragmente din autori celebri, schimbam câte ceva, apoi i le dădeam să le citească, minţind-o că-mi aparţin. Îmi făcea bine când îmi spunea:

- Tu chiar ai talent.

Odată, însă, când i-am prezentat o bucată din Albastrul cerului de Georges Bataille, mi-a spus scurt:

- O mizerie!

Nu întotdeauna eram inspirat.

Bucata de-acum era foarte potrivită şi pentru taică-meu, aşa că mi-am spus că i-o voi trimite. Nici tata şi nici soţia mea nu aveau habar ce a scris Kafka. Tata nici măcar nu ştia cine e individul, aşa că nu exista niciun risc - mă rog, era foarte mică probabilitatea - ca el să priceapă înşelăciunea. Mi-ar fi prins bine să-i arăt cât sunt de deştept. În adâncul său avea să se simtă strivit de o turmă de elefanţi. Doream să-l fac să înţeleagă ce-nseamnă forţa unui scriitor. Mă batjocorise mereu pentru pasiunea mea. Mi-am spus c-o să-i închid gura. Pong! La culcare, puişor! Da, da, eram sigur că o să-l fac să-şi bage coada-ntre picioare. Aşa că scriam, umpleam pagină după pagină. Trebuia doar să mă gândesc la el şi ura mă inspira din plin. Kafka! Eram Kafka şi îi scriam tatălui meu.

Din volumul în pregătire la Editura Cartea Românească