Bălării ultracentrale/ de Călin Hentea

Nu ştiu dacă imaginea-clişeu a unei construcţii ultra-moderne înconjurată de noroaie, bălării şi gunoaie are rădăcini orientale sau nu, dar sigur ea este străină complet spaţiului occidental, pentru a fi absolut banală în context dâmboviţean. Centrul Bucureştiului postdecembrist se oferă cu dărnicie drept un bun exemplu în acest sens, ilustrând limitele unei atitudini şi filozofii de viaţă din categoria "Mie să-mi fie cald şi bine. De restul, nici că-mi pasă". Altfel spus, spiritul civic şi solidaritatea comunitară îi lipsesc în cvasitotalitate bucureşteanului antreprenor şi întreprinzător.

Concret, lucrurile se prezintă cam aşa: se construieşte undeva, în centru, ceva (un bloc, un hotel, o vilă), investiţie scumpă, cu utilităţi şi finisaje costisitoare, se dă lucrarea în folosinţă dar, mult timp după tăierea panglicii, în jur rămân nestingherite resturile de şantier, gropile din trotuarul crăpat, bălăriile în loc de gazon, gunoaiele, uneori chiar şi baraca uitată a muncitorilor. Toate acestea se petrec pe acea fâşiuţă de pământ care aparţine spaţiului public şi nu proprietarului/ investitorului construcţiei respective. Peisajul devine de-a dreptul suprarealist atunci când în centrul său se află unul dintre numeroasele schelete de clădiri (de locuinţe, de birouri, de magazine) neterminate şi abandonate sine die, pe motive de criză, care împânzesc Capitala de vreo câţiva ani încoace, tot aşa cum imediat după 1990 rămăseseră uitate, sub formă de şantier ruginit, multe dintre măreţele realizări ale Epocii de Aur.

Se spune că nemţii, înainte de a-şi construi o casă, asfaltează drumul până la locul respectiv; la noi este invers, iar modelul acestui comportament este oferit de forul suprem al ţării: Parlamentul. Pe lângă miliardele cheltuite pentru a face funcţională şi a întreţine la interior gigantica măgăoaie, nu s-au găsit alte câteva milioane pentru a curăţa şi amenaja un cât de modest spaţiu verde pe terenul viran din spatele megalomanicei construcţii, în anii dinainte de a fi transformat în şantier pentru Catedrala Neamului. Pentru militarii din clădirea Ministerului Apărării, aflată în spatele Palatului Parlamentului, contează, poate, mai puţin priveliştea şantierului perpetuu ameninţat de invazia bălăriilor, dar pentru oamenii de afaceri, mult invocaţii investitori occidentali cazaţi la etajele superioare din Hotelul Mariott, obişnuiţi cu un altfel de decor, astfel de detalii chiar înseamnă mult. Le arată cu cine au de-a face şi ce-i aşteaptă în Carpathian Garden. Nu doar cei bogaţi de la Mariott au parte de acest tratament ambiental, ci şi oficialii cazaţi la elegantul hotel "Parlament", din imediata vecinătate, care ar trebui să poarte galoşi peste pantofii de lac atunci când urcă/ coboară în/ din maşina aflată în parcarea probabil provizorie a hotelului, aceasta fiind neasfaltată, doldora de pietre şi bălţi mustinde. În aceste condiţii, ce pretenţii mai pot avea sărmanii academicieni care trebuie să vină la birou şi eventual să îşi întâmpine colegii din străinătate într-o frumoasă şi ceauşistă clădire - a Academiei Române - din stânga Casei Poporului, păzită la nesfârşit de stive de fierbetoane nefolosite, barăci muncitoreşti nelocuite şi inevitabilele bălării necosite?