Misiunea FMI şi CE critică PNDI şi sugerează includerea în program a proiectelor finanţate de la UE

Autor: Ovidiu Tempea 05.02.2012

Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii nu respectă bunele practici fiscale şi ar putea reprezenta un pericol pentru bugetul pe 2012, consideră reprezentanţii FMI şi ai CE, care au recomandat autorităţilor să includă în acest program cât mai multe proiecte din fonduri UE.

"PNDI, deşi ar putea executa proiecte excelente, nu respectă bunele practici fiscale şi ar trebui limitate astfel de investiţii. Acest lucru este crucial pentru a se preveni risipa de fonduri publice insuficiente", a spus şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.

El a arătat că o sluţie pentru creşterea absorbţiei fondurilor UE ar fi includerea cât mai multor proiecte care pot beneficia de finanţare europeană în cadrul PNDI.

La rândul său, şeful misiunii CE, Istvan Szekely, a arătat că deşi perspectiva bugetară pentru 2012 este bună, singurul pericol l-ar putea reprezenta PNDI.

"Suntem îngrijoraţi cu privire la PNDI, deşi înţelegem importanţa acestui program şi ultilitatea obiectivului. Proiectele din PNDI ar trebui incluse în strategia fiscală pe termen mediu şi ar trebui să se încadreze în anvelopa de cheltuieli bugetare, altfel poate deveni o problemă majoră", a spus Szekely.