Constructorul auto nipon Mitsubishi renunţă la producţia din Europa

Autor: Bogdan Cojocaru 06.02.2012

Constructorul auto nipon Mitsubishi a anunţat că va stopa spre sfârşitul anului producţia uzinei olandeze din oraşul Born, singura pe care o deţine în Europa. Mitsubishi devine astfel prima companie auto japoneză care renunţă la producţia europeană de la începerea crizei financiare, scrie MarketWatch.

Compania şi-a justificat decizia prin fapul că situaţia din Europa nu justifică continuarea asamblării de autovehicule pe continent. Cu toate acestea, piaţa europeană rămâne importantă pentru Mitsubishi, care va furniza statelor din Europa maşini produse în Japonia şi Tailanda.

Uzina olandeză asigură aproximativ 1.500 de locuri de muncă şi livrează maşini din modelele Colt (automobil de oraş) şi Outlander (4X4).

În primele trei trimestre ale anului bugetar în curs, care se va încheia în martie 2012, vânzările Mitsubishi au stagnat în Europa.