Superhero (II)/ de Ciprian Măceşaru

De furat, însă, am furat. De două ori.

A doua oară am furat fără să vreau. Tata m-a trezit într-o noapte, mi-a zis să mă-mbrac.

- Unde mergem? îl tot întrebam.

- Hai, lasă, ai să vezi, îmi răspundea.

Eram speriat, am ieşit în curte, tata a luat căruţul cu roţi de Pegas, invenţia lui "nea Niki Artizanat", vecinul nostru, "mare inventator şi artist", cum îi zicea tata, mai în glumă, mai în serios.

- Ce-a făcut Brâncuşi puteam să fac şi eu. Ce să-ţi spun, mare chestie coloana aia!... zicea nea Niki, tare mândru de operele sale de artă, nişte crengi în care ochiul său sensibil văzuse asemănări cu tot felul de lucruri, unele aduceau cu un chip de om, altele cu o pasăre, altele cu un şarpe, şi tot aşa, le tăia, le cresta cu briceagul, le vopsea, până când puteau înţelege chiar şi profanii despre ce era vorba, scotea forma din materie.

Nea Niki avea ceva în comun cu nea Michelangelo, artistul său preferat, asta era clar.

Am plecat aşadar cu taică-meu, mergeam în tăcere pe trotuar, roţile căruţului erau silenţioase, globuri mari de lumină galbenă atârnau din vârful stâlpilor de beton, strada era pustie, înaintam pe lângă gardul rafinăriei, imensele rezervoare argintii luceau în bătaia lunii ca nişte burţi grase de peşte, le priveam prin ochiurile romboidale ale gardului.

- Doar unul de ar sări în aer şi casa noastră ar fi rasă de pe faţa pământului, îmi spusese cândva tata, iar de atunci rămăsesem cu o spaimă ciudată, căci eram cumva fascinat de ceea ce ar fi putut să se-ntâmple, ceva distructiv sălăşluia în mine, autodistructiv, vedeam explozia uriaşă, un suflu teribil ar fi măturat totul în cale, viziunea mea apocaliptică era, însă, în totală contradicţie cu acalmia străzii, cât era ziua de lungă domnea o linişte desăvârşită, spartă doar de maşinile ce treceau extrem de rar ori de ţipătul îndepărtat al câte unei locomotive. Când mă plictiseam, mergeam pe "rampă", adică pe terenul unde se depozita fier vechi, de ce i se spunea aşa habar nu aveam, dar cert e că nimeni nu îi spunea altfel. Eram fascinat de nimicurile adunate acolo, îmi umpleam buzunarele cu şpan, cu bile de rulment, cu tot felul de rotiţe şi arculeţe, apoi urcam în câte o cabină de camion, mă aşezam pe scaunul şoferului (chiar dacă vara tapiţeria de vinilin îmi frigea pulpele goale) şi învârteam volanul enorm, imaginându-mi că străbat Europa.

Când am ajuns în capătul nordic al străzii, am cotit-o la dreapta, prin spatele rafinăriei, pe o alee plină de gunoaie, am mers până ce aleea s-a-nfundat, tata a fluierat uşor şi atunci am văzut cum o bucată de pal ce acoperea o spărtură din gard e dată deoparte de cineva aflat în curtea rafinăriei, o mână a împins către noi o canistră, apoi încă una, tata le-a luat repede, le-a culcat în căruţ, le-a acoperit cu o pătură, apoi mi-a spus în şoaptă:

- Hai!

Ne-am întors tot în tăcere, eu tremuram de frică, mă aşteptam să apară miliţienii, să ne bată cu bastoanele, să ne aresteze, dar nu s-a întâmplat nimic, am ajuns acasă, tata a pitit canistrele în beci, a lăsat căruţul în magazie, apoi a venit la mine, stăteam în bucătărie, mă holbam la un perete, m-a strâns în braţe, m-a pupat, ochii îi străluceau de fericire.

De ce a trebuit să mă ia cu el nici până azi nu ştiu. Încercase, probabil, să mă pregătească pentru viaţă, îmi dăduse o lecţie importantă şi era tare mulţumit că totul decursese aşa cum îşi dorise. Mă strângea în braţe şi mirosea ciudat, mă holbam la pereţii pe care erau pictaţi cu trafaletul nişte palmieri prăzulii, oribili, totul era atât de absurd, tata râdea şi mă sălta ca pe un sac de cartofi, maică-mea a apărut ciufulită, adormită, în cămaşa de noapte roz, am privit-o cu disperare, încercând parcă să aflu dacă ştia ceva, dacă fusese de acord. Nu mi-a zis nimic, a scos sticla cu apă din frigider, şi-a umplut un pahar, l-a băut, şi-a umplut încă unul, l-a băut şi pe acesta. Auzeam apa gâlgâind prin gâtlejul ei. Inima îmi zvâcnea puternic în tâmple. Tuf! Tuf!... Tuf! Tuf!

*

* *

Dacă nu am putut cumpăra albumul, măcar m-am ales cu nişte căşti Philips. Un chilipir. O sută de mii de lei. Le-am cumpărat de la un puşti care stătea la un colţ de stradă, îmbrăcat cu un hanorac alb, fără fermoar, cu nişte blugi ce păreau gata să pice de pe el în orice moment. În picioare avea nişte adidaşi argintii, nelegaţi la şireturi, iar pe cap o şapcă roşie, întoarsă cu cozorocul la spate. Îi întreba discret pe trecători dacă nu vor să cumpere căştile. Când m-am arătat interesat, puştiul mi le-a întins şi mi-a spus:

- Să-ţi fac o probă.

Mi-am pus căştile pe urechi şi el a apăsat pe butonul play al walkmanului pe care-l avea într-unul dintre buzunarele hanoracului. O melodie rap m-a lovit în timpane. Am plătit, am luat căştile şi-am plecat.

*

* *

De-acum puteam asculta muzică oricât de tare doream, fără a o mai simţi pe nevastă-mea ca pe-un arici înfipt în ceafa mea. Mi-ar fi plăcut să o văd într-o zi repezindu-se la casetofon, să pună ceva, o melodie care o încântă, chit că ar fi fost o prostie. Atunci, ei, da, atunci aş fi avut dovada că, totuşi, arde ceva în ea. Am încercat să-i trezesc pasiunea pentru muzică, dar Chopin "era prea zaharisit", Lisa Stansfield era "banală", Bach "mereu la fel", Cobain "parcă se scremea"...

- OK, dar spune-mi ce-ţi place, i-am zis.

- Nu îmi place nimic în mod deosebit, îmi place să aud muzică. Aşa, ca fundal, dar când nu mă lasă să gândesc, atunci mă deranjează.

M-am întrebat la ce naiba se gândea. Mă rog, n-am insistat, era inutil. Apatia ei mă făcea să mă arunc cu şi mai mare disperare în literatură. Visam că voi fugi într-o ţară nordică, că o să locuiesc într-o casă modestă, construită pe un promontoriu, având marea în faţă, iar în spate nişte stânci pline de muşchi şi licheni. Acolo aş fi scris povestiri triste, geniale. O femeie superbă m-ar fi întâlnit într-o zi pe stânci, înţelegând imediat ce om măreţ şi-ndurerat sunt, m-ar fi luat de bărbat, iubindu-mă cu toată fiinţa ei, venerându-mă.

*

* *

Ajuns acasă, am găsit în cutia poştală o scrisoare de la tata. Am urcat în fugă treptele celor două etaje, am descuiat uşa apartamentului, mi-am azvârlit tenişii din picioare, am rupt cu gesturi energice plicul. Înăuntru erau două foi de caiet dictando, pline ochi pe ambele părţi cu scrisul ăla cu litere mari, viguroase, pe care îl cunoşteam atât de bine.

*

* *

DRAGĂ PAULE,

EŞTI DAT DRACULUI, VORBEŞTI CA DIN CĂRŢI. MĂ FACI LĂUDĂROS DAR ŞI ŢIE ÎŢI PLACE SĂ TE DAI DEŞTEPT. PÂNĂ O SĂ REALIZEZI TU CEAM REALIZAT IO MAI AI DE PĂPAT MULT. NUS UN TERCHEA-BERCHEA SĂ ŞTI. MĂ CUNOAŞTE TOATĂ LUMEA ÎN ORAŞ. LA MULŢI LEAM FĂCUT CASE, ŞTABI CARE MĂ CUNOSC ŞI MĂ RESPECTĂ. NU MĂ ARATĂ NIMENI CU DEGETU. MĂ ŞTIE DIRECTORU DE LA ELECTRICA, IAM FĂCUT VILĂ PARTER Ă 2 ETAJE LA BREAZA. LU TĂNĂSESCU IAM PUS GRESIA ŞI FAIANŢA ÎN TOATĂ CASA. NU ŞTIU DACĂ ŞTI TU CINE E TĂNĂSESCU NA-I DE UNDE SĂ ŞTI CHIAR DACĂ TE DAI MARE ŞI TARE, IO IAM CUNOSCUT TOATĂ FAMILIA. E DITAMAI PROCURORU, ÎL ŞTIE TOT JUDEŢU. ŞI MULŢI ALŢI MĂ CUNOAŞTE. AŞA CĂ NU MĂ LUA TU PESTE PICIOR CARE NAI FĂCUT ÎN VIEAŢA TA NIMICA. IO AM FĂCUT PALATE, DE LA FUNDAŢIE LA CHEIE. ÎN PLUS AM ÎNVĂŢAT POMPIERISTICĂ CÂT NA-I ÎNVĂŢAT TU ÎN TOATĂ FACULTATEA. N-AM PĂR ÎN CAP CÂTĂ CARTE AM FĂCUT IO. DAIA AM AJUNS ŞEF PSI (ADICĂ PENTRU TINE, MĂ DEŞTEPTULE, PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR). TU CEAI FĂCUT? NIMIC!!! DACĂ MAI FI ASCULTAT ACU NU ERAI ÎNTREŢINUT DE NEVASTĂ. IO CHIAR TEAM IUBIT CA PE OCHII DIN CAP, DEGEABA MĂ IEI LA MIŞTO, AM FĂCUT TOTU PENTRU TINE CA SĂ CREŞTI TU MARE ŞI SĂNĂTOS ŞI SĂ AJUNGI LA FACULTATE CEA CE VĂD CĂ NU MAI RECUNOŞTI. VAI DE COPII CARE NUŞ IUBESC PĂRINŢII, ZICE O VORBĂ DIN BĂTRÂNI.

ÎMI PARE RĂU CĂ TEAM BĂTUT, DAR O PALMĂ LA CUR NU STRICĂ LA NIMENEA. CU CUREAUA NU TEAM BĂTUT. POATE O DATĂ DAR SIGUR FĂCUSEI VREO PROSTIE MARE DE TOT ERAI EXSPERT LA FĂCUT PROSTII. AM VRUT SĂŢ-I BAG MINŢILE ÎN CAP. SINGUR RECUNOŞTI CĂ EŞTI ARTIST NUMA CU CAPU ÎN NORI. CE RĂU AM FĂCUT DACĂ AM VRUT SĂ TE FAC OM RESPONSABIL? DIN CAUZA GĂRGĂUNILOR CARE ÎŢI ZĂPĂCEA MINŢILE AI FOST UN ELEV PROBLEMĂ DE ÎMI CRĂPA OBRAZU DE RUŞINE CÂND ÎMI SPUNEA MĂTA CEI SPUNEA PROFESORI. TU TE-AI GÂNDIT VRODATĂ CĂ CUNOSC ŞI IO O GROAZĂ DE OAMENI CU FUNCŢII ŞI CĂ MĂ FACI DE RÂS? NU TE-AI GÂNDIT. ACU MĂ ÎNTÂLNESC CU CÂTE UNU ŞI ÎMI SPUNE CĂ COPII LUI SÂNT AJUNŞI, AU FUNCŢII, AU CASĂ ŞI MAŞINĂ IAR IO CE SĂ-I SPUN, CĂ BĂIATU MEU E SCRIITOR? TU NUŢ-I DAI SEAMA ÎN CE SITUAŢIE MĂ PUI? NU MAI AM NICIO SPERANŢĂ CU TINE, MIAM LUAT GÂNDU DE A TE MAI VEDEA OM REALIZAT. AI LUATO PE FATA AIA DE NEVASTĂ FĂRĂ SĂ ASCULŢI DE SFATUL MEU PĂRINTESC DE TATĂ CARE ÎŢI VREA BINELE. ACU O SĂ AVEŢI UN COPIL. TE-A PRINS ÎN LAŢ. E FEMEIA DRACULUI, O SĂ VEZI TU C-O SĂM-I DAI DREPTATE. AI UITAT CĂ A AVUT OBRĂZNICIA SĂ ÎMI ZICĂ ÎN FAŢĂ CĂ AR FI BINE SĂ NU MAI BEAU? DACĂ A ÎNDRĂZNIT SĂ DESCHIDĂ GURA ÎN FAŢA MEA ÎMI IMAGINEZ CE ÎŢI SPUNE ŢIE. ŞI CĂ TOT VENI VORBA DE TREABA CU BĂUTURA AR FI BINE SĂ ÎNCETEZI CU PROSTIA ASTA CĂ AŞ FI BEŢIV. BEŢIV E ĂLA CARE BEA PÂNĂ NU MAI ŞTIE CE FACE, CARE ÎL ADUNĂ LUMEA DE PRIN ŞANŢURI. DACĂ TEAM FĂCUT MARE ŞI TEAM BĂGAT LA FACULTATE ÎNSEAMNĂ CĂ AM ŞTIUT CE FAC. NU E AŞA? PE SCURT, CĂ NU ARE SENS SĂ O LUNGESC CU TINE CĂ EŞTI CĂPOS CA MĂTA, AŞTEPT SĂ ÎMI CERI IERTARE. SPER SĂ TE DEŞTEPŢI ÎNTRO ZI ŞI SĂ ÎNŢELEGI CÂT DE MULT AI GREŞIT FAŢĂ DE MINE ŞI CÂT BINE ŢI-AM FĂCUT IO.

TATA

Din volumul în pregătire la Editura Cartea românească