Vodafone iese cu internet inclus şi pentru companii

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 08.02.2012

Ţinta urmărită de operator prin noile planuri tarifare: creşterea numărului de utilizatori de smartphone-uri şi internet mobil.



Vodafone, numărul doi pe piaţa locală de telefonie mobilă, a relansat marţi oferta de servicii dedicate companiilor introducând în premieră abonamente care includ şi servicii de date mobile sau apeluri internaţionale, cu tarife care variază între 2,5 şi 85 de euro pe lună (fără TVA).

Schimbarea de ofertă ţine cont de evoluţiile de pe piaţă, de modelele de consum ale clienţilor, dar şi de obiectivele operatorului de a mări numărul de clienţi care folosesc date mobile şi smartphone-uri.

"Tarifele la abonamentele pentru clienţii business nu se mai schimbaseră de ani de zile. Era necesară o schimbare. Vodafone e prima companie care introduce pe piaţă abonamente business cu date incluse", a spus Andres Vicente, spaniolul care ocupă din noiembrie 2011 funcţia de director comercial pe segmentul business al companiei. "Noile planuri tarifare ţin cont de modelul de utilizare din România, dar şi de faptul că smartphone-urile şi aplicaţiile mobile, deşi sunt din ce în ce mai relevante, rămân greu accesibile pentru unii utilizatori. Vodafone urmăreşte ca fiecare angajat al unei companii să poată utiliza un smartphone", a adăugat el.

Pentru a se asigura că va atinge acest obiectiv şi va creşte cu câteva procente rata de utilizare a smartphone-urilor, de la aproximativ 20% cât este în prezent, compania va oferi o serie de telefoane la preţ subvenţionat împreună cu aceste planuri tarifare. Compania a lucrat şi la dezvoltarea reţelei, extinzând la 43 de oraşe şi localităţi acoperirea serviciilor de date mobile HSPAĂ cu viteze de descărcare a datelor de până la 21,6 Mbps.

Spaţiu de creştere pe acest segment există în zona business din România, a spus Benoit Valla - director enterprise marketing în cadrul companiei. "În România 20% din clienţi folosesc un smartphone, faţă de 44% în Europa Occidentală. Ţinta noastră este să convingem clienţii să migreze spre pachete de servicii integrate. Cu noile abonamente sperăm să eliminăm barierele în dotarea angajaţilor cu smartphone-uri."

Datele operatorului arată că Vodafone România este liderul pieţei de telecomunicaţii mobile pentru clienţii business, cu o cotă de piaţă de peste 50%.

Defalcat, operatorul deţine o cotă de piaţă de 70% în rândul companiilor mari (big accounts), 55% în cazul IMM-urilor (SME - Small and Medium-sized Enterprises) şi 40% la persoane fizice autorizate şi mici întreprinzători (SOHO - Small Office Home Office). Poziţia de lider a pieţei business este disputată între Orange şi Vodafone de mai mulţi ani de zile, fiecare dintre companii susţinând că este numărul unu.

Pe lângă Orange, Vodafone concurează pe piaţă pentru clienţi şi cu grupul format din companiile Cosmote şi Romtelecom, dar şi cu românii de la RCS&RDS.

A revenit piaţa clienţilor business pe creştere, în concordanţă cu semnalele mai bune din economie? Creşte numărul de clienţi, iar veniturile scad mai încet - ceea ce este o veste foarte bună, spune Andres Vicente. "Din punctul de vedere al veniturilor piaţa scade mai încet. Înregistrăm creşteri pe serviciile de voce şi date fixe şi creşteri puternice pe datele mobile într-un ritm mai rapid decât cel înregistrat la nivelul industriei", a spus Vicente.

Care este motorul de creştere pe piaţă - clienţii noi sau lupta pe utilizatorii altor operatori? "Sunt foarte puţini clienţi noi pe această piaţă", spune Vicente, iar în acest context ñjoculî pe piaţă este dat de competiţia pentru abonaţii existenţi. "Avem şi abonaţi care au trecut la alt furnizor şi acum revin. Dar creşterea mai vine şi pentru că există clienţi care preferă să cumpere toate serviciile de la acelaşi furnizor". Vicente a dat ca exemplu de client business câştigat recent de Vodafone A&D Pharma - cel mai mare grup din industria medicamentelor, cu un rulaj de aproximativ 800 mil. euro, care deţine afaceri în distribuţie (Mediplus), farmacii (Sensiblu) şi clinici private (Anima).

Cum e piaţa telecom din România faţă de cea din Spania? "Piaţa de aici a trecut prin nişte războaie foarte agresive pe preţuri, iar tarifele s-au arodat puternic. Marja de profitabilitate la nivelul pieţei este semnificativ mai mic în raport cu Spania", a spus managerul Vodafone.

El a adăugat însă că este optimist în ceea ce priveşte viitorul pieţei, în contextul în care companiile vor adopta din ce în ce mai mult serviciile de date şi smartphone-urile, iar mari clienţi precum cei din utilităţi vor începe să dezvolte proiecte - precum contoarele inteligente - care ar putea utiliza servicii de date mobile.

Cum consumă telecom companiile

50% din utilizatori consumă mai puţin de 100 de minute pe lună, iar apelurile sunt realizate în principal în interiorul grupului; aceşti utilizatori folosesc doar serviciile de voce.

30% din utilizatori consumă până la 400 de minute de apeluri pe lună, folosesc în special apelurile de voce, dar trimit şi SMS-uri şi folosesc şi date mobile.

15% din utilizatori vorbesc până la 1.000 de minute pe lună şi utilizează semnificativ serviciile de date şi apelurile internaţionale.

5% din clienţi vorbesc peste 1.500 de minute pe lună şi folosesc intens toate serviciile: mesagerie, date, roaming.

Noua ofertă a Vodafone pentru firme

Toate abonamentele includ convorbiri nelimitate în grupul de utilizatori format de angajaţii companiei; pentru prima oară în unele abonamente sunt incluse şi date mobile naţionale sau în roaming, SMS-uri sau minute internaţionale.