Drăgoi: Creştere economică prin colectare mai bună, eficientizarea şi prioritizarea cheltuielilor

Autor: Mediafax 10.02.2012

Bugetul se va concentra pe susţinerea creşterii economice prin stabilitate fiscală, dar o colectare mai bună, cu aplicarea echidistantă a legislaţiei fiscale, şi pe baza eficientizării şi prioritizării cheltuielilor publice, a declarat noul ministru al Finanţelor, Bogdan Drăgoi.

"Prioritatea numărul 1 este asigurarea unei creşteri economice durabile. Reformele au creat premisele unei creşteri economice durabile. Premisele, dar trebuie să avem în vedere şi contextul internaţional, criza financiară mondială şi din Europa. În acest context, continuarea acordului cu FMI, CE şi Banca Mondială şi a reformelor deja începute în primul acord reprezintă o ancoră esenţială pentru credibilitatea externă", a spus Drăgoi, la preluarea de mandat.

Noul ministru al Finanţelor a arătat că până în prezent au fost construite bugete pentru restabilirea sustenabilităţii, iar de acum se va urmări o majorare a veniturilor, dar numai printr-o colectare mai bună, cu o legislaţie fiscală stabilă şi coerentă.

"Legislaţia fiscală a fost în bună parte armonizată şi vrem s-o aplicăm corect, ceea ce va duce la un mediu concurenţial mai sănătos", a spus Drăgoi.

El a arătat că esenţială va fi şi eficientizarea cheltuielilor bugetare, prin prioritizarea proiectelor şi promovarea celor cu rentabilitate mare.

"Banii sunt, au fost alocaţi şi în bugetele din 2010 şi 2011. Trebuie să ne orientăm pe prioritizare, astfel încât banul cheltuit să asigure o eficienţă maximă", a adăugat Drăgoi.

Ministrul Finanţelor crede că suma de 6 miliarde de euro bugetată pentru absorbţia de fonduri europene în acest an este una realistă.

"Uitaţi-vă la ISPA. A început mai greoi, dar spre final am recuperat. Ajungem la 95% absorbţie, o performanţă pentru toate statele nou intrate în UE", a spus Drăgoi.