FMI a ajuns să dicteze şi ce aeronave poate avea Tarom în flotă sau nu

Autor: Andreea Neferu 13.02.2012

Poşta Română va trebui să concedieze 600 de angajaţi, Tarom să renunţe la o aeronavă închiriată de la Boeing, iar Compania Naţională a Huilei va trebui să demareze procedura de lichidare până în septembrie - acestea sunt principalele linii trasate de Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit scrisorii de intenţie în urma misiunii din ianuarie-februarie, obţinută de Mediafax.

De asemenea, FMI a prelungit cu câteva luni şi identificarea unui investitor pentru Poşta Română sau vânzarea la Bursă a 20% din acţiunile Tarom.

Guvernul şi-a asumat încă din 2010 vânzarea pe Bursă a unor pachete minoritare de acţiuni la companii din sectorul energetic la care deţine participaţii şi privatizarea pachetelor majoritare de acţiuni la companiile de stat cu probleme, precum Oltchim, Tarom sau CFR Marfă.

Demersurile pentru vânzarea pe bursă a unor pachete de 15% din Transelectrica, Transgaz şi Romgaz au început din mai 2010, când ministrul economiei de atunci Adriean Videanu promitea listarea Romgaz până la finalul lui 2010. După aproape doi ani, statul a reuşit în final să selecteze intermediari pentru cele trei oferte, dar încă nu a finalizat nicio ofertă. Singura promisiune respectată a fost oferta de vânzare a unui pachet de 9,84% din acţiunile Petrom, care a avut loc în iulie 2011, dar care s-a încheiat cu un eşec din cauză că a venit exact în momentul în care pieţele internaţionale au intrat în picaj din cauza crizei datoriilor suverane ale ţărilor din zona euro.