Udrişte: Metrorex va adapta "cu mai mare stricteţe" programul de circulaţie la cerere

Autor: Neagu Lidia-Ileana 13.02.2012

Metrorex urmează să aplice "cu mai mare stricteţe" programul prin care adaptează graficul de succedare a trenurilor la numărul de călători, pentru a reduce costurile, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al companiei, Gheorghe Udrişte.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a solicitat Guvernului ca, până la sfârşitul lunii iunie, să adapteze programul de funcţionare al Metrorex "la cerinţele pieţei" şi să majoreze veniturile companiei prin punerea în circulaţie, începând cu anului viitor, a 16 noi garnituri de tren. Noile condiţii au fost incluse în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI în urma misiunii din ianuarie-februarie.

"Noi aplicăm acest program şi în prezent, dar îl vom aplica cu o mai mare stricteţe. Vor scădea toate costurile - cele de manoperă, cu salariile şi energia", a afirmat Udrişte.

El a adăugat că pe Magistrala 2 Berceni-Pipera, dimineaţa între 06:30 şi 08:30 trenurile circulă la un interval de trei minute, care creşte la patru-cinci minute între orele 09:00 şi 13:00. După-amiaza trenurile circulă la un interval şi mai mare, pentru ca de la ora 16:00 până spre ora 20:00 timpul să se reducă din nou până la trei minute.

Totodată, Udrişte a spus că programul este adaptat şi în funcţie de zilele săptămânii, dar şi în funcţie de anotimp.

"Duminica înregistrăm aproximativ 200.000 de călători, ceea ce este semnificativ mai mic faţă de o zi a săptămânii, când traficul ajunge la 650.000 de călători. Totodată, avem un program de vară, între 15 iunie şi 15 septembrie, când de asemenea trenurile circulă la un interval mai mare, întrucât este perioada vacanţelor şi a concediilor", a adăugat Udrişte.

El a mai spus că este impozibilă extinderea programului de circulaţie întrucât pe timpul nopţii echipele de mentenanţă coboară în tuneluri pentru lucrări.

Metrorex se află pe lista companiilor de stat monitorizate de FMI şi ale căror pierderi trebuie incluse în deficitul bugetar.

Un studiu elaborat la sfârşitul anului trecut de Banca Mondială indica faptul că un sfert dintre cele 154 companii de stat monitorizate au acumulat pierderi care ajung şi la sute de mii lei/angajat, în această categorie fiind inclusă şi Metrorex, cu pierderi de 14.000 lei/angajat.

Pentru acest an, Metrorex speră la un nivel egal de venituri şi cheltuieli, după ce anul trecut o bugetat o pierdere de peste 50 milioane lei. Datoriile companiei însumau la finele anul trecut 156,7 milioane lei.