Bulgaria suspendă procedura de ratificare a acordului ACTA, pe fondul protestelor de sâmbătă

Ziarul Financiar 14.02.2012

Bulgaria a anunţat suspendarea procedurii de ratificare a acordului multilateral ACTA, pe fondul protestelor faţă de acest text, considerat de internauţi ca fiind o atingere adusă libertăţii, informează AFP.

"Voi propune Guvernului suspendarea procedurii de ratificare a acordului multilateral ACTA", a declarat ministrul Economiei şi Energiei, Traicio Traikov, precizând că deja s-a consultat cu premierul Boiko Borisov pe această temă.

"Bulgaria nu va prezenta documentul spre ratificarea Parlamentului până ce statele membre UE nu vor avea o poziţie comună faţă de acest subiect", adaugă ministrul bulgar.

Acordul ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) a fost semnat pe 26 ianuarie, la Tokyo, de 22 dintre cele 27 de state europene.

Negociat între UE, Statele Unite, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, textul este destinat combaterii pirateriei online şi vânzării de produse contrafăcute.

Peste 3.000 de bulgari au protestat sâmbătă, denunţând ACTA şi acuzând Guvernul că a semnat textul prea rapid şi fără consultarea populaţiei.