Cât de mari sunt datoriile lui Patriciu pe mic.ro? Unde s-au dus peste 160 mil. euro

Autori: Cristina Roşca , Ionut Muresan 16.02.2012

Datoriile lanţului de magazine mic.ro, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, se ridică la 698 mil. lei (162 mil. euro), potrivit unor surse judiciare citate de agenţia de presă Mediafax. Retailerul şi-a cerut insolvenţa ieri, dosarul adăugându-se altor circa 20 de dosare depuse de creditori.

Tribunalul Bucureşti, care trebuia să dea astăzi o sentinţă, a rămas, joi, în pronunţare în cazul insolvenţei Mic.ro, urmând să decidă şi dacă admite cererea companiei ca lichidatorul să fie RVA Insolvency sau solicitarea creditorilor ca lichidatorul să fie numit de ei.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat, joi, în discuţie cererea companiei Mic.ro Retail de intrare în insolvenţă, creditorii formulând cerere de intervenţie în proces.

Reprezentantul companiei Mic.ro Retail a cerut ca lichidatorul judiciar să fie numit RVA Insolvency, iar creditorii au cerut ca lichitatorul să fie numit de ei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Procedural, instanţa ar fi trebuit să rămână în pronunţare pe admisibilitatea în principiu a cererilor formulate de părţi şi să acorde un nou termen de judecată. Judecătorul a întrebat părţile dacă doresc o soluţionare rapidă a cauzei, lucru în interesul tuturor, şi dacă acceptă să rămână în pronunţare pe întreg fondul cauzei şi să fie unite etapa admiterii în principiu a cererilor cu fondul cauzei.

Toate părţile din dosar au fost de acord, astfel că instanţa a dat cuvântul pe fondul cauzei reprezentantului companiei Mic.ro Retail, care a explicat că lanţul de magazine duce lipsă de lichidităţi, în acest moment neputându-şi plăti datoriile faţă de creditori, au precizat sursele judiciare.

Reţeaua care număra în punctul maxim circa 850 de magazine a fost închisă. Rafturile au început să se golească încă din toamnă, furnizorii refuzând să mai livreze marfă deoarece nu erau plătiţi.

Dinu Patriciu a început în vara lui 2010 să lucreze la lansarea pe piaţă a primei francize româneşti din comerţul alimentar. El voia o reţeaua de 2.000-3.000 de chioşcuri Mic.Ro.

Patriciu mai spunea atunci că vrea să facă front comun cu micii buticari pentru a intra puternic în cartierele din oraşele mari, pe o piaţă pe care ofensiva lanţurilor străine de supermarketuri şi hipermarketuri şi condiţiile neatractive de creditare închid anual câteva mii de magazine mici de bloc.
Patriciu nu a ajuns să îşi împlinească visul, în condiţiile în care în cel mai bun moment, reţeaua ajunsese să numere 850 de magazine mic.ro fixe şi mobile.