Europenii au cumpărat 258 de milioane de smartphone-uri anul trecut

Autor: Adrian Seceleanu 17.02.2012

Cererea de telefoane mobile a crescut din nou în Europa anul trecut, în mare parte ca urmare a popularităţii în creştere a smartphone-urilor, potrivit unui studiu al companiei de analiză GfK.

"Anul trecut au fost vândute cu 3,2% mai multe telefoane mobile decât în 2010, vânzările de smart­phone-uri crescând cu 67%. Anul trecut 258 de milioane de telefoane au fost cumpărate de către consumatorii europeni. În 2010 smartphone-urile reprezentau doar 22% din vânzări pe piaţa de telefoane mobile, iar în 2011 această cifră a crescut la 36%. În decembrie 2011 cota a urcat la 45%. Retailerii din toate cele 25 de ţări monitorizate din Europa au înregistrat vânzări de două cifre, variind între 35% în Marea Britanie şi 105% în ţările eurasiatice precum Kazahstan, Rusia, Turcia şi Ucraina. Cu o cotă în unităţi volum de peste 17%, Marea Britanie este în prezent cea mai mare piaţă pentru smartphone-uri din Europa, urmată de Germania, Austria şi Elveţia, cu 16% în total. Preţul mediu al unui telefon mobil în Europa a crescut cu 8% între 2010 şi 2011, până la 200 euro", potrivit datelor comunicate de GfK.

Smartphone-urile le permit utilizatorilor să intre pe internet, să instaleze diferite aplicaţii şi să vizualizeze şi să editeze diferite tipuri de fişiere precum cele realizate în aplicaţiile Microsoft Word sau Excel şi chiar acces la aplicaţii business.

Experţii GfK în retail anticipează că industria dispozitivelor digitale - care include telefoane mobile, televizoare LCD, computere, camere digitale, tablete PC şi dispozitive de birou - va atinge anul acesta 22% din vânzările sale globale numai prin vânzările de smartphone-uri. Acest lucru ar echivala cu o creştere de 4 puncte procentuale faţă de cifra din 2011.

În România, Samsung estimase pentru anul 2011 vânzări la nivelul întregii pieţe de 600.000 de smart­phone-uri.

Ponderea smartphone-urilor în vânzările de telefoane mobile din România a crescut semnificativ, de la mai puţin de 10% din total în anul 2010 la aproximativ 25% la finele anului precedent.

Anul trecut Samsung a depăşit în premieră, în România, Nokia pe segmentul smartphone, devenind numărul unu pe piaţă.

"Pe segmentul smartphone suntem lideri de piaţă de la începutul anului. Practic avem o cotă de piaţă egală cu cea deţinută de următorii trei competitori la un loc, atât din punct de vedere valoric, cât şi cantitativ. Toată familia de smartphone-uri Galaxy se vinde foarte bine", declara anul trecut pentru ZF Sorin Manea, directorul diviziei telecom a reprezentanţei locale a companiei sud-coreene Samsung.