Filmul "Ultimul corupt din România", de Sergiu Nicolaescu are premiera de gală vineri, la CinemaPRO

Autor: Departamentul Life 17.02.2012

Cea mai recentă producţie marca Sergiu Nicolaescu, "Ultimul corupt din România", va avea premiera de gală vineri, la CinemaPRO din Bucureşti, pe covorul roşu urmând să păşească regizorul şi echipa filmului, dar şi invitaţi surpriză, informează MediaPro Distribution.

Sergiu Nicolaescu şi echipa alături de care a lucrat la realizarea noului său film, "Ultimul corupt din România", vor păşi vineri seară, de la ora 19.30, pe covorul roşu de la CinemaPRO, la premiera de gală a comediei care marchează continuarea marelui succes de casă "Poker".

Cătălina Grama (Jojo), Valentin Teodosiu, Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, George Mihăiţă, Ion Ritiu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru sunt doar câteva dintre marile nume ale scenei româneşti care vor fi prezente vineri seară la premiera filmului "Ultimul corupt din România", atât în lumina reflectoarelor, cât şi pe marele ecran.

Lor li se alătură Nicoleta Luciu, care va fi prezentă la eveniment alături de sora sa, Iuliana, Adela Popescu, Radu Vâlcan şi Dana Rogoz, precum şi alţi invitaţi surpriză.

De asemenea, vor fi prezenţi realizatorii lungmetrajului, scenaristul Adrian Lustig, directorul de imagine Viorel Sergovici, Mihai Orasanu (sunet), Nita Chivulescu (montaj) şi Radu Corciova (scenografie).

În contextul în care "Poker" a fost vizionat de aproximativ 25.000 de spectatori şi a devenit una dintre cele mai de succes premiere româneşti ale anului 2010, încurajat, dar şi alimentat de subiecte tot mai savuroase pe aceeaşi temă, Sergiu Nicolaescu a considerat firească o continuare, pe care a intitulat-o "Ultimul corupt din România".

Cu un scenariu semnat de Adrian Lustig, "«Ultimul corupt din România» este un film de actualitate, al societăţii de astăzi, un film comic, dar în acelaşi timp şi critic", aşa cum îl descrie regizorul Sergiu Nicolaescu.

De această dată, astfel, mafiotul Titel Pangică (Horaţiu Mălăele) a devenit doctor în ştiinţe şi a donat bani pentru un muzeu memorial închinat vieţii şi operei sale. El a evoluat de la vânzător de rame în Obor la senator. Custodele muzeului este bunul său prieten Claudiu Viţelaru (Valentin Teodosiu), căruia i-a furat locul de senator. Partenerul lor de poker, chirurgul plastician Horia Vrabete (Vladimir Găitan), continuă să ajute nevestele disperate să ia viaţa în piept cu ajutorul silicoanele. Iubita lor "prin rotaţie", Monica Lăcustă, interpretată de Cătălina Grama (Jojo), a ajuns să aibă şi ea o funcţie în guvern. Apare, în sfârşit, şi Marcel (Ion Riţiu), pe care l-au aşteptat mai rău ca pe Godot în "Poker". Marcel - general din serviciile secrete - trebuie să rezolve eterna şi fascinanta cerinţă a Bruxellesului: să aresteze un corupt. Şi cine e mai la îndemână pentru asta decât unul dintre prietenii de-o viaţă? Care dintre ei?

Filmul "Ultimul corupt din România" poate fi vizionat de vineri în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex - Băneasa, Odeon Cineplex Cluj, Glendale Studio (Bucureşti), Cityplex (Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Piteşti, Târgu Mureş), Cinema Premiera (Ploieşti), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Cortina (Oradea), Patria (Craiova), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Cinema "Florin Piersic" (Cluj), Victoria (Iaşi) şi Cinema Premiera (Ploieşti).