Ştergerea datoriilor Greciei determină pierderi de peste 70% pentru băncile europene

Autor: Paul Comsa 21.02.2012

Sectorul bancar european va suporta pierderi de peste 70% în urma conversiei datoriei publice a Greciei dacă se ia în considerare reducerea dobânzilor, potrivit calculelor analiştilor agenţiei BBC.

Băncile greceşti sunt cele mai afectate de schema de conversie a datoriei statului elen. Principalii creditori ai Greciei sunt National Bank of Greece cu 13,2 mld. euro şi Eurobank EFG cu 9 mld. euro. În urma noului acord, cele două bănci vor raporta în bilanţuri pierderi de până la 70%.

În afara creditorilor eleni, băncile franceze şi germane deţin ponderea cea mai mare a datoriilor Greciei. Banca franceză BNP Paribas a anunţat că a şters deja 75% din datoria publică a Greciei. Totodată, banca germană Commerzbank a întâmpinat dificultăţi în obţinerea de finanţare din cauza ponderii mari a obligaţiunilor greceşti din bilanţ.

În privinţa investitorilor medii, efectul ajutorului financiar de marţi este neglijabil deoarece majoritatea asigurătorilor şi a fondurilor de investiţii şi-au redus considerabil expunerea pe Grecia.
Numeroşi analişti apreciază însă că acordul nu este suficient pentru a elimina temerile cu privire la intrarea în incapacitate de plată a Greciei şi că recesiunea economică va îngreuna semnificativ eforturile ţării de a-şi plăti datoriile.

Marţi, sectorul privat a acceptat schema de conversie a datoriei Greciei prin intermediul căreia băncile vor primi în schimbul obligaţiunilor noi titluri de stat, dar cu valorile nominale şi cupoanele mult reduse, într-o măsură calificată de marii bancheri ai lumii "fără precedent".