Timişoara investeşte 1,3 mil. euro în modernizarea Parcului Rozelor

Autor: Laurentiu Cotu 22.02.2012

Primăria Timişoara derulează o investiţie de peste 5,6 mil. lei (circa 1,3 mil. euro), TVA inclus, în modernizarea Parcului Rozelor din municipiu. Proiectul ''Modernizarea Parcului Rozelor din municipiul Timişoara", a fost elaborat în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 ''Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1 ''Planuri integrate de dezvoltare urbană".

Până în prezent circa 80% din investiţia de modernizare a parcului din Timişoara a fost finalizată şi au mai rămas de realizat doar lucrările de placare cu piatră şi pavele a aleilor, finisare grup sanitar, montare a furtunelor pentru sistemul de irigare şi gazonarea.

Investiţia a presupus plantarea a peste 9.000 de trandafiri, 428 de arbori şi arbuşti, refacerea suprafeţelor de gazon ce totalizează 11.071 mp, refacerea iluminatul public prin instalarea a 68 de stâlpi de iluminat fotovoltaici, reabilitarea rampelor sau dotarea parcului cu mobilier urban. Lucrările de modernizare a Parcului Rozelor sunt realizate de asocierea dintre companiile Horticultura, Drufec Cons CF şi Cons Electrificare Instal.