Unde ne plimbăm?/ de Călin Hentea
Toamna sau primăvara, în zilele însorite de week-end, pe aleile din parcul Herăstrău (foto 1) este la fel de mare aglomeraţie cum este în fiecare zi pe culoarul ce uneşte staţia de metrou Unirii I de Unirii II. Părinţi cu copii şi bunici cu nepoţi, cupluri şi mai rar solitari se refugiază, aproape cu disperare, pe aleile de la marginea lacului, să se mişte un pic, să respire şi altceva decât damful marilor bulevarde, să simtă mângâierea unei raze de soare. Cu condiţia să nu fie "mângâiaţi" în viteză de unul din numeroşii biciclişti sau rolleri care şi ei, nu-i aşa, au dreptul să se bucure de soare pe banda rezervată lor, dar mereu invadată de pietoni. Înghesuiţi în cutiile de chibrite ale marilor cartiere de blocuri, condamnaţi cinci-şase zile din şapte la supliciul a peste opt ore de birou, plus încă două ore de trafic tur-retur, bucureştenii au mereu o acută nevoie de plimbare. Unde să se ducă?
Bun, şi dacă omul la pas de promenadă vrea să-şi mai spele ochii într-o vitrină, după o fustă sau o freză, eventual în căutarea unei terase, grădiniţe sau salon mic şi cochet, unde să bea liniştit un schwartz sau poate-o bere, să înjure guvernul sau să-şi bârfească colegul, atunci ce face, încotro o poate lua? Pe marile bulevarde cu nume istorice din secolul XIX, trotuarele sunt înguste, găurite şi cârpite, şansele de apariţie a unui aurolac sau boschetar sunt considerabile, la fel de mari cu acelea de a călca, din lipsă de obligatorie prevedere, într-un noroc de câine vagabond sau chiar uman. Cu moţ şi în mijlocul drumului, chiar dacă la doi-trei paşi mai încolo se află scoase câteva mese şi scaune ale unui local. Cu la fel de nepăsători clienţi. Mai sunt de trecut şi obstacolele schelelor de pe clădirile aflate în renovare, care, în schimbul disconfortului temporar, promit cel puţin pentru viitorul apropiat un peisaj citadin scăpat de scorojeli şi tencuieli căzute, de cenuşiul-murdar, de cornişele aşteptând să se prăbuşească. Nici în proaspăt renovatul centru chefliu-istoric al Bucureştiului, pe vremuri un vioi centru financiar-bancar, nu prea este loc de plimbare din cauza meselor întinse lacom până-n mijlocul străzii, să intre cât mai mulţi clienţi. Aşadar, ţinând seama şi de ostentaţia vitrinelor atât de distante cu privitorul şi afişând preţuri atât de arogante pentru trecătorul comun, rezultă că centrul Bucureştilor nu prea este promenabil.
Ce mai rămâne? Dacă eliminăm aleile dintre blocuri, (că doar de ele vrea să scape bucureşteanul), mai rămân cartierele umbroase de case vechi, cu vile rămase din alte timpuri, cu asfaltul trotuarelor crăpat de rădăcinile copacilor şi a căror linişte este spartă brusc de-ţi scapă inima'n chiloţi, doar de lătratul agresiv al câinelui de dincolo de gardul de fier forjat sau de corul maidanezilor locali al căror teritoriu a fost încălcat.