Un vicepreşedinte al BRD a vândut acţiuni de 121.000 lei

Autor: Adrian Ionut Cojocar 27.02.2012

Petre Bunescu, vicepreşedinte al BRD SocGen (BRD), a fost raportat la finele săptămânii trecute pe bursă cu vânzarea unui pachet de 11.000 de acţiuni ale băncii pe care a încasat în total 121.000 de lei (circa 27.800 de euro).

Titlurile BRD au avut în acest an o evoluţie slabă, marcând o apreciere de doar 3,6% de la începutul anului, mult sub cea a principalilor indici BET şi BET-FI, care au urcat în aceeaşi perioadă cu 21% şi respectiv 32%.

În luna decembrie a anului trecut, SIF Oltenia, care deţinea peste 5% din BRD, în urma vânzărilor şi-a diminuat participaţia sub acest prag, respectiv la 4,85% din acţiuni. La sfârşitul anului trecut au mai fost raportaţi pe bursă cu vânzări şi alţi insideri din cadrul companiei, precum Marina Drăgoi, Laura Filimon şi Gabriel Filimon, însă pachetele cedate au fost mai mici.

În 2011, BRD a raportat un profit net de 465,3 mil. lei (109,8 mil. euro), fiind mai mic cu circa 7% faţă de rezultatul afişat de bancă în 2010. Anul 2011 a fost al treilea de scădere consecutivă a profitului pentru BRD, ceea ce arată evoluţia dificilă a economiei. În ciuda acestei tendinţe, profitul BRD continuă să fie cel mai mare între băncile de pe plan local, în condiţiile în care rezultatul întregului sistem este cu minus.