Liberalizarea preţurilor şi investiţiile "în vânt", cele mai dezbătute subiecte în prima zi de summit

Autor: Roxana Pricop 29.02.2012

Prima zi a ZF Power Summit '12 a pus faţă în faţă importanţi executivi ai companiilor din sectorul energetic, petrol şi gaze, în sală printre participanţi numărându-se investitori privaţi, bancheri, administratori de fonduri, reprezentanţi ai patronatelor din industria siderurgică, firme de consultanţă în dezvoltarea de proiecte pe energie verde.

"Am venit la această conferinţă pentru că sunt interesat de piaţa de energie atât în calitate de investitor, cât şi în calitate de consumator. Mă interesează care sunt perspectivele şi planurile de investiţii ale companiilor din sectorul energetic. Din păcate nu toate companiile ai căror oficiali sunt prezenţi la summit sunt listate la bursa din Bucureşti", a spus Dan Nicu, directorul general al societăţii de administrare BRD Asset Management.

Mihail Radu, consultant, a mărturisit că "este important să existe astfel de dezbateri în care sunt discutate subiecte de interes naţional precum liberalizarea preţurilor la energie. Mai important însă este ca mesajele şi concluziile acestei dezbateri să ajungă mai departe la persoanele care decid ce anume se întâmplă în sectorul energetic, la cei care dezvoltă strategiile pe termen lung de timp".

De departe cel mai dezbătut subiect al summit-ului organizat de ZF a fost liberalizarea preţului la energie şi impactul pe care această măsură îl va avea asupra con­sumatorilor indus­triali şi casnici, cu atât mai mult cu cât oficialii marilor grupuri străine active în România pre­cum CEZ, GDF SUEZ Energy şi Enel au punctat că fără o libera­li­zare a preţurilor la energie România are şanse foarte mici să atragă investiţii pentru a-şi moderniza şi eficien­tiza unităţile de pro­ducţie. Niciunul dintre invi­taţii la summit nu a putut avansa cifre exacte cu privire la cu cât anume vor fi majorate preţurile la energie şi nici cu cât va scădea factura la curent electric în urma investiţiilor atrase în eficien­tizarea unităţilor de producţie şi infrastructură.

"Nu este atât de important cât plăteşti pe un kilowat oră, ci este cel mai important cât vine factura la curentul electric, a cărei valoare poate fi mai mică prin investiţii în tehnologie", a spus Luca D'Agnese, country manager al Enel România.

Unul dintre participanţii din sală, reprezentant al pa­tro­na­telor din industria siderurgică, a comentat că o libera­lizare a preţurilor va duce la majorarea preţurilor la energie, punând presiune foarte mare pe producătorii locali din industria prelucrătoare, sugerând că statul ar trebui să echi­li­breze impactul majo­rării preţului prin alte măsuri. Întrebările adre­sate de participanţi in­vita­ţilor au avut legătură şi cu pro­iectele de inves­tiţii pe care giganţi pre­cum CEZ, Enel sau GDF le au în România şi în ce mă­sură sunt aceste com­panii intere­sate să di­ver­si­fice sursele de ener­gie prin extin­de­rea ope­ra­ţiuni­lor prin pro­iec­te pe ener­gie eoliană sau sola­ră.

Astfel, la una dintre aceste întrebări, Dragoş Zachia-Zlatea, direc­torul general al Hidro­elec­trica, companie con­trolată de statul român, a răspuns: "Sun­tem inte­re­saţi de proiectele eoliene şi de diversifi­carea sur­se­lor de energie. Am pus pe Siret o salbă de amenajări energetice şi până la finele anului sperăm să demarăm proiectul propriu-zis. Ne propunem să amenăjăm aceste proiecte eoliene în jurul capacităţilor de producţie de hidroenergie deja existente şi care au un potenţial de producţie de energie eoliană.

Tot şeful Hidroelectrica, a fost întrebat despre cât de benefic a fost pentru România ca marile companii ener­ge­tice să fie sparte în funcţie de activitatea predominantă, proces din care s-au format companiile de producţie, de distribuţie şi de transport al energiei.

"Acest lucru a produs efecte pozitive din separarea producătorilor pentru că astfel s-au identificat costurile reale. Mecanismul de piaţă trebuie să asigure accesul în piaţă al tuturor producătorilor. Din păcate sectorul energetic continuă să internalizeze costuri şi rămâne unul dintre creditorii economiei, fapt ce a avut repercusiuni negative asupra proiectelor de dezvoltare care erau menite să crească eficienţa unităţilor de producţie. Cred că cele mai bune proiecte de restructurare a sectorului energetic sunt cele realizate prin mecansimele de piaţă. E necesară restructurarea sectorului enegetic, dar aceasta trebuie să aibă loc prin mecanismele pieţei", a mai răspuns oficialul Hidroelectrica.

Forumul ZF Power Summit '12 organizat de ZF va continua şi astăzi, când vor vorbi printre alţii Mariana Gheorghe, CEO al Petrom şi Frank Hajdinjak, CEO al E.ON România.