Xavier Montoliu Pauli: „Grenzen sind Straßen, Graniţele sunt drumuri!”/ de Jana Balacciu Matei

Autor: Jana Balacciu Matei 02.03.2012
S-a născut la Badalona, oraş din aria metropolitană a Barcelonei, cunoscuta capitală a regiunii autonome Catalunya din Spania. Absolvent al Facultăţii de Filologie Catalană din Barcelona, a venit la Bucureşti ca lector de catalană în 1992, într-o perioadă când, în afara de istorici şi lingvişti, puţini români ştiau ceva despre Catalunya şi despre limba catalană. În 1996-1997 a fost lector de catalană la Universitatea din Toulouse - Le Mirail, în 1999-2003 director al Centrului Cultural Catalan Blanquerna din Madrid. În 2003 a revenit la Barcelona, unde lucrează la Institució de les Lletres Catalanes. România i-a rămas mereu în suflet, ajută cu tot ce poate ca literatura catalană să ajungă aici, dar şi invers, ca aceea română să fie mai cunoscută de ai săi. În decembrie 2011 s-a aflat pentru câteva zile în Bucureşti şi am profitat de ocazie pentru interviul de mai jos.

- Din nou în România, pentru a câta oară, şi cu ce obiectiv?

- Nu mai ştiu pentru a câta oară. În 1992, la doar doi ani de la terminarea facultăţii la Barcelona, am păşit, emoţionat, într-un Bucureşti care m-a surprins, mult diferit de ce ştiam eu despre o capitală sau despre un oraş mare. Atunci am înţeles, cred, pentru prima oară, asemănările de esenţă dintre o dictatură de dreapta şi una de stânga. În 1996, când rolul meu de lector de catalană la Universitatea Bucureşti se încheia, am părăsit un Bucureşti în plină schimbare, un număr de "elevi" convertiţi în buni prieteni, unii dintre ei, ca muzicienii Lavinia şi Nicolae Coman din Bucureşti sau Diana Moţoc din Cluj, deveniţi cu timpul traducători. Am părăsit o Românie cunoscută îndeaproape, a cărei limbă o deprinsesem, de a cărei literatură mă îndrăgostisem şi care devenise, aş putea spune, o a doua patrie a mea. De atunci tot vin de câte ori pot, un an fără România este pentru mine unul trist. Obiectivul de acum? Să revăd, în goană, e adevărat, prietenii din Bucureşti şi apoi mânăstirile din Moldova, o zonă care, ca şi Transilvania, mă încântă, să petrec aici un Sfânt Nicolae şi, mai ales, să fac de "cicerone", pentru o prietenă cu mulţi prieteni români făcuţi la Barcelona, dar care până acum nu a păşit pe pământ românesc.

- Ce înseamnă o Românie devenită a doua patrie?

- Multe lucruri. De la cele două persoane care m-au întâmpinat la Aeroportul Otopeni, Sanda Reinheimer Rîpeanu, pe atunci şefa catedrei de filologie romanică a Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Bucureşti, la solicitarea căreia Generalitatea Catalunyei mă trimisese ca primul lector de catalană în Romania, şi tu, Jana Matei, cu al tău Benvingut a Romania şi al tău Trabant, devenit de-a lungul anilor celebru (în folclorul literaţilor din Barcelona), până la un mare număr de prieteni. De la primii paşi timizi în Piaţa Amzei (al cărei farmec de atunci s-a pierdut, din păcate) până la străbaterea tot mai multor regiuni ale ţării, mereu cu plăcere. De la primii mei elevi de catalană, la cei care studiază astăzi catalana ca limba B la Universitate, având ca dascăli nu doar catalani (unul dintre aceştia, Joan Llinàs, şi el îndrăgostit de România, este aici de peste unsprezece ani!), ci şi tineri români deveniţi specialişti în limba mea. De la prima colaborare la o traducere, pentru Editura Univers, pe care am facut-o în 1994, cu tine, Jana Balacciu Matei, la solicitarea Sandei Anghelescu, o mare iubitoare a marii literaturi, până la peste 30 de volume de scriitori catalani traduşi în română în cadrul colecţiei "Biblioteca de Cultură Catalană" a Editurii Meronia şi altele apărute la alte edituri.

- La unele din aceste traduceri ai fost chiar părtaş, din câte ştiu.

- La câteva. Am colaborat la Manuscrisul celei de-a doua origini, o carte foarte populară la noi a lui Manuel de Pedrolo, cu Sabina Draga şi, cu Jana Balacciu Matei, la traducerea câtorva mari scriitori, precum Mercè Rodoreda (un volum de povestiri, Licăr de luna), Maria Barbal (Ca o piatra-ntre pietre, tradusă în România înainte de a deveni un succes al Târgului Internaţional de Carte de la Frankfurt din 2007) sau poeta Montserrat Abelló, a cărei antologie, Impulsul sangelui, a apărut in 2010. Iată un alt mod de a-mi regăsi patria de origine aici, în cea de-a doua.

- Pe ce-a doua o regăseşti în cea de origine?

- Dincolo de mulţii români care trăiesc astazi în Catalunya, ca şi în întreaga Spanie, mă bucură mult că imaginea concretă a României, pe care eu o port în suflet, este împărtăşită de tot mai mulţi catalani altor catalani. În primul rând, de nu puţinii scriitori şi cercetători care au cunoscut România cu ocazia diverselor prezentări de carte la care au participat, unde au întâlnit cititori avizaţi ai cărţilor lor. Printre aceştia aş aminti pe romancierul Jaume Cabré, tradus în română şi venit în România înainte de a deveni răsfăţatul Târgului de Carte de la Frankfurt din 2007 sau pe Armand Puig, decanul Facultăţii de Teologie din Barcelona, autorul volumului de mare succes internaţional (şi românesc, din câte ştiu) Iisus. Un profil biografic. Ca să dau şi un exemplu amuzant, scriitoarea Carme Riera, căreia i-au apărut în română două cărţi în "Biblioteca de Cultura Catalană" (Dincolo de zarea albastră, remarcată de Barbu Cioculescu în "România literară", şi Cealaltă jumătate a sufletului, discutată de Elisabeta Lăsconi chiar în "Ziarul de Duminică"), care a vizitat ţara de două ori şi declară că are o jumătate a sufletului românească, şi-a ales ca personaj al ultimului ei roman apărut la Barcelona anul trecut un student Erasmus român, cu toată atmosfera implicată. Nu numai că nu mai trăim în lumi paralele, ca până în 1990, ci ne intersectăm tot mai mult.

- Dar pe plan literar România poate fi întâlnită la Barcelona?

- Mai puţin şi asta mă doare. Dacă aici sunt cunoscuţi atâţia scriitori catalani, în catalană traducerile din română sunt firave. Este adevărat, noi, catalanii, suntem bilingvi toţi, vorbim şi spaniola (în care, în ultimii ani cel puţin, a existat un adevărat desant românesc), dar aceasta nu este limba noastră maternă. Dacă tot nu poţi citi o carte în limba originară, să o citeşti măcar tradusă în limba ta maternă. De aceea cred că este important ca Institutul Cultural Roman să poposească şi la Barcelona, căci este nevoie de creşterea interesului entităţilor editoriale catalane pentru literatura română, ceea ce se întâmplă mai ales în urma contactului direct.

- Cum poţi ajuta la îmbunătăţirea acestei situaţii?

- După puterile mele, şi, cred, de multe ori, oamenii pot face mai mult decât instituţiile. Am publicat în 2009 un grupaj din poeţi romani (Ileana Mălăncioiu, Virgil Mazilescu, Ioan Es. Pop) într-o revistă universitară de mare prestigiu consacrată exclusiv poeziei, "Reduccions", şi m-a bucurat nespus spaţiul generos acordat. Îmi plac mulţi poeţi români, iar experienţa de traducere de poezie romanească pe care am trăit-o câteva zile în Pirinei (cu Denisa Comanescu şi Ioana Ieronim ca invitate din România şi mai mulţi poeţi catalani), unde instituţia în care lucrez, Institució de les Lletres Catalanes, organizează regulat asemenea seminarii cu poeţi din literaturi mai puţin cunoscute la noi, m-a convins că acesta este un drum care îmi poate aduce multe satisfacţii.

- Le-ai avut?

- Le am. Lucrez de un timp, împreună cu prietena mea, Corina Oproae, profesoară română stabilită la Barcelona, la o antologie Marin Sorescu, un poet care îmi dă fiori. Am făcut şi o "probă", citind în faţa unui grup de vreo 60 de iubitori de poezie mai multe poeme traduse. Au rămas uluiţi şi încântaţi şi aşteaptă cu nerăbdare volumul, care va apărea la o foarte selectivă editură din Palma de Mallorca, Lleonard Muntaner. Aceasta şi graţie înţelegerii doamnei Sorina Sorescu şi profesorului Mircea Martin, în privinţa copyright-ului, un subiect sensibil în aceşti ani de criză. Sunt convins că Institutul Cultural Român, prin intermediul Centrului Naţional al Cărţii îşi va manifesta în continuare interesul pentru a construi punţi literare şi intelectuale între cele două cultura română şi cea catalană. Ştiu că, de câtiva ani, prin sprijinul dat traducerilor (asemenea Institutului Ramon Llull din Barcelona pentru scriitorii catalani) a contribuit multla promovarea literaturii române. Eu însumi m-am bucurat de un asemenea sprijin pentru traducerea în spaniolă a cărţii lui Petre Solomon, Celan şi România: "Adolescenţa unui adio", apărută în 2010 la aceeaşi editură Lleonard Muntaner.

- Cui a aparţinut iniţiativa acestei traduceri?

- Unui poet catalan, împătimit admirator al universului poetic celanian, traducător şi comentator al poeziei lui Celan. Arnau Pons, căci despre el este vorba, a fost deja prezent în paginile "Ziarului de Duminică", cu un interviu legat de această pasiune. Iată, marii autori sunt într-adevar punţi de întâlnire şi de împărtăsire de bucurii între oameni de pe diverse meridiane, ceea ce constituie, cred, un motiv de optimism, în pofida necazurilor aduse de criza actuala peste tot.

- Din câte ştiu, cartea a fost prezentată la Târgul de carte de la Madrid de anul trecut, când România a fost oaspete de onoare.

- Da, am fost acolo, invitat de Ioana Anghel, directoarea Institutului Cultural din Madrid, care face o muncă excelentă. Prezenţa românească a fost impresionantă şi aici simt nevoia să subliniez încă o dată rodnicia eforturilor depuse de Institutul Cultural Român. Am participat la întâlniri cu traducătorii, am avut ocazia să văd, alături de unii consacraţi, mulţi aparţinând unei noi generaţii. Pe de altă parte am fost fericit să pot sta de vorbă cu domnul Horia Roman Patapievici şi să-l descopăr ca un cunoscător şi admirator al operei marelui teolog catalan din sec. XIII, Ramon Llull, din care o primă traducere românească, Cartea păgânului şi a celor trei înţelepţi a apărut în 2010 sub semnătura Janei Balacciu Matei, care, în 2011, a continuat cu Blaquerna.

- Ca să încheiem acest interviu, în ce deviză crezi că te-ai putea şi ne-am putea recunoşte?

- Grenzen sind Straßen. Este titlul unei lucrări apărute, sub egida Institutului Ramon Llull, cu ocazia invitării culturii catalane în 2007 ca oaspete de onoare la Târgul International de Carte de la Frankfurt, care se referea la relaţiile dintre Catalunya şi Germania. Autori: acelaşi cosmopolit Arnau Pons şi Simona Škrabec, o slovenă stabilită in Catalunya şi identificată cu valorile ei. Cred cu tărie că, prin cultură în primul rând, putem converti graniţele în căi de comunicare, adevărată, profundă, între oameni.