Întrebarea anului: cât de aproape suntem de un colaps al pieţei de energie în lipsa investiţiilor?

Autor: Iuliana Roibu 04.03.2012

Exploziile de conducte de gaze, penele de curent şi o privire într-un viitor apropiat lipsit de rezerve şI de perspective realiste de echilibrare a domeniului, dar şi marcat de îmbătrânirea producţiei şi a reţelelor de distribuţie sunt cele mai presante teme de discuţie pe tema energiei la început de 2012. Care dintre aceste probleme este mai gravă şi care ne va afecta mai curând? Este legitim sau nu să ne întrebăm dacă ne aflăm în pragul unui colaps al pieţei de energie? şi, mai ales, este legitim să ne întrebăm cât valorează cu adevărat piaţa de energie în lipsa investiţiilor?



Dincolo de strategia energetică pe termen lung de lipsa căreia se plâng actorii privaţi din domeniu şi care a făcut ca mai toate proiectele de investiţii în parteneriat public-privat să nu evolueze, implicarea statului în energie este mult mai problematică deoarece acesta deţine controlul asupra pieţei, fiind acţionar majoritar al tuturor producătorilor, al companiilor care deţin reţelele de transport şi câteva companii de distribuţie.

"Investiţiile pe care le-a făcut statul în domeniu au fost de supravieţuire sistemului, în ultimii 20 de ani nefiind făcute investiţii în viitorul sistemului", spune Adrian Rusu, analist al pieţei de energie. Lipsa implicării în viitorul sistemului - care ar însemna investiţiile necesare în prelungirea duratei de viaţă a producătorilor existenţi, dezvoltarea infrastructurii energetice, apariţia unor noi producători de energie (nucleară, pe combustibili fosili), dar şi investiţiile în căutarea de noi zăcăminte - au adus România la început de 2012 în pragul întrebării dacă ne afăm într-un pericol de colaps al sistemului. Dacă suntem, ce măsuri ar trebui luate pe termen scurt? Unde sunt principalele probleme ale sistemului? De ce produce România mai puţină energie electrică decât în urmă cu 20 de ani? De ce nu s-a investit în energie şi de ce au murit, rând pe rând, aproape toate proiectele din domeniu? Citiţi în următorul numă al revistei Business Magazin, care apare luni, 5 martie.