Fondul Proprietatea a angajat Citigroup să-i vândă acţiuni din portofoliu de 500 mil. euro

Autor: Roxana Daniela Pricop 07.03.2012

Franklin Templeton, administratorul activelor de 3,5 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea (FP), a selectat firma americană Citigroup Global Markets Limited drept intermediarul exclusiv al vânzării de acţiuni în valoare de 527,6 milioane de euro deţinute de FP la companiile de furnizare, distribuţie de energie şi gaze.

Anunţul de vânzare făcut ieri pe bursă de administratorul FP are loc la doar câteva săptămâni distanţă de la propunerea fondului american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al FP, de a vinde din activele FP pentru a reduce din preţul mic cu care se tranzacţionează acţiunile FP pe bursa de la Bucureşti. Acţiunile FP se tranzacţionează la un preţ de 0,59 lei/titlu, cu circa 50% sub valoarea activelor din portofoliu. Elliott propune ca banii din vânzările de active să fie distribuiţi acţionarilor sub formă de dividende speciale, iar administratorul Franklin Templeton să primească un comision suplimentar de 1,5% din sumele care vor fi distribuite în următorii doi ani. Această propunere trebuie să primească acordul celorlalţi acţionari, astfel că pe 4 aprilie acţionarii FP au fost convocaţi în AGA pentru a vota propunerea. Printre cele 13 participaţii scoase la vânzare de admi­nistratorul FP cele mai valoroase sunt participaţia de 12% din GDF Suez Energy cu o valoare de 78 milioane de euro, Enel Distribuţie Muntenia cu 12% din acţiuni în valoare de 77,7 milioane de euro, Enel Distribuţie Banat S.A cu 24% din acţiuni în valoare de 72,9 mil. euro.

Toate participaţiile scoase la vânzare sunt pachete minoritare de acţiuni, iar valoare totală se ridică la 527,6 milioane de euro. Mandatul câştigat de firma americană Citigroup Global Markets Limited devine astfel unul dintre cele mai valoroase mandate de intermediere câştigate vreodată de o bancă americană de investiţii în România. Principala misiune a Citigroup este să găsească cumpărători pentru aceste participaţii. Majoritatea companiilor sunt privatizate iar principalii coandiaţi pentru preluarea participaţiilor sunt acţionarii majoritari (GDF, ENEL şi E.ON). Singurele necunoscute sunt în cazul distribuţiilor de energie fiind încă în controlul statului şi pe care Guvernul s-a angajat să le listeze la bursă.

Citigroup a pierdut mandatul de intermediere a ofertei Petrom în faţa ruşilor de la Renaissance, a mai pierdut mandatul de vânzare a 15% din acţiunile Romgaz în faţa lui Goldman Sachs, şi concurează acum pentru oferta Hidroelectrica.

Fondurile străine de investiţii controlează 46,7% din acţiunile Fondului Proprietatea, în timp ce statul român mai mare doar 0,04% din acţiunile după ce şi-a cedat acţiunile la preţ cu discount. În acest an acţiunile FP au crescut cu 40%.