Serviciul de control pentru programul POS-T a recuperat 500.000 de lei în trei luni

Autor: Andreea Mioara Neferu 07.03.2012

Serviciul de Control Proceduri Achiziţii Publice şi Nereguli din cadrul Autorităţii de Management pentru POS-T, înfiinţat în decembrie anul trecut, a finalizat în cele trei luni de activitate 6 rapoarte de control, soldate cu decizii de recuperare a circa 500.000 de lei (circa 115.000 de euro).

"Înfiinţarea noului Serviciu de Control în cadrul Autorităţii de Management pentru POS-T în decembrie 2011 a permis simplificarea procedurilor de control în derularea proiectelor europene. Este relevant faptul că numai în trei luni de funcţionare acest serviciu a reuşit să finalizeze 6 rapoarte de control, toate soldate cu decizii de recuperare a creanţelor. Până acum valoarea corecţiilor aplicate de aceste serviciu de control este de peste 500.000 de lei, fonduri care vor putea fi utilizate pentru alte proiecte", a declarat Alexandru Nazare, ministrul transporturilor şi infrastructurii.

Serviciul Control Proceduri Achizţii Publice şi Nereguli are ca obiectiv general prevenirea, constatarea neregulilor, în special în ceea ce priveşte achiziţiile publice, stabilirea corecţiilor şi recuperarea creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi raportarea neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali, prin efectuarea de verificări tehnice şi financiare ale proiectelor privind legalitatea, regularitatea si conformitatea.