ANAT: Mamaia va avea din vară o nouă strategie de promovare

Autor: Liviu Iancu 14.03.2012

Staţiunea Mamaia va avea, din această vară, o strategie de promovare, un calendar de evenimente şi puncte de prim ajutor, au declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii patronatelor din turism.

Astfel, la începutul lunii mai va fi lansat un calendar cu evenimentele care vor avea loc pe parcursul întregii veri pe litoral.

De asemenea, va fi publicată o revistă săptămânală care va anunţa evenimentele din săptămâna care urmează şi unde vor fi comentate evenimentele încheiate recent.

"Vor fi create şi cinci puncte de prim ajutor. Staţiunea va fi promovată din fonduri speciale ale ANAT şi FPTR", a declarat Corina Martin, preşedintele ANAT.

Ea a spus că fondurile destinate promovării vor fi de 200-300.000 de euro.