Şeful Gefco: În fiecare lună se anunţă deschiderea unei noi fabrici sau extinderea alteia. Aşa ceva nu se mai vede în Franţa sau Cehia

Autor: Bogdan Alecu 17.03.2012

Christophe de Korver, director general al Gefco România, spune că în prezent sunt zone din România care pot fi acoperite mai bine de portul Koper din Slovenia decât de Constanţa datorită autostrăzilor din Ungaria, Serbia şi Slovenia.



Capacitatea de a se adapta şi de a accepta idei noi reprezintă principalele calităţi ale românilor ce atrag investitorii străini, flexibilitatea la schimbări fiind rar întâlnită în vestul Europei.

"Pentru a creşte anual cu două cifre trebuie să schimbi totul. Gefco România s-a schimbat complet în doi ani şi s-a putut schimba datorită românilor. Dacă aş fi făcut acelaşi lucru în Cehia, acolo oamenii sunt mai inflexibili şi nu s-ar fi putut. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult în România este capacitatea românilor de a se adapta şi de a accepta noi idei", a spus Christophe de Korver, director general al Gefco România, companie de transport şi logistică, parte a concernului francez PSA Peugeot Citroën.

Printre clienţii companiei se numără Dacia, Renault, Peugeot, Citroën, Delphi, Nissan, Nintendo şi Nespresso.

Anul trecut Gefco România a înregistrat o cifră de afaceri de 43 mil. euro, în creştere cu 32% faţă de anul anterior, estimările iniţiale vizând atingerea unui nivel de 40 mil. euro. Spre comparaţie, în 2010 afacerile companiei au crescut cu 44% faţă de 2009, la 32,9 mil. euro.

"Nokia a fost doar un incident"

"În cazul nostru 80% din cifra de afaceri este realizată cu 20% din clienţi. Astfel, dacă un client va avea probleme, s-ar putea să nu mai avem această creştere de două cifre şi în 2012. Spre exemplu, dacă am câştiga un contract cu Ford, cu siguranţă vom avea din nou o creştere de două cifre în acest an. Încă suntem în situaţia în care România este o ţară plină de oportunităţi", a spus de Korver.

El a declarat că în continuare Gefco este în discuţii cu Ford România pentru un contract de transport.

"Aproape în fiecare lună se anunţă fie deschiderea unei noi fabrici sau extinderea alteia. Nokia a fost doar un incident, iar dacă ne uităm că alte două companii se pregătesc să-i ia locul, este ceva foarte bun. Aşa ceva nu se va mai vedea în Franţa şi nici măcar în Cehia sau Slovacia", a subliniat şeful Gefco.

În cazul Gefco cea mai mare creştere a fost înregistrată anul trecut de businessul cu privire la transportul de cargo la nivel internaţional.

"În continuare suntem dezamăgiţi de transportul intern. Vrem să deschidem noi situri la nivel naţional, dar în mare parte activitatea este concentrată pe nivel internaţional şi nu local.

Vrem să deschidem un nou centru logistic în Constanţa, să ne extindem la Iaşi, dar şi acolo ne concentrăm pe activitatea internaţională", a spus De Korver.

El a subliniat că încă sunt probleme cu "balansarea" transporturilor deoarece există exporturi însă nu şi importuri, ceea ce creşte costurile, motiv pentru care se operează transporturi şi în ţări din vecinătatea României.

Pariază pe transportul feroviar

În continuare, Gefco "pariază" în primul rând pe transportul feroviar în România, în condiţiile în care nu există nicio autostradă care să traverseze Munţii Carpaţi şi care ar avea un impact direct asupra activităţii portului Constanţa, care este puternic concurat de portul Koper din Slovenia.

"Din Timişoara este mai ieftin să transporţi către Koper decât spre Constanţa deoarece există autostradă. Astfel am descoperit zone din România unde ar trebui să evităm Constanţa şi să redirecţionăm fluxurile spre Koper. Costurile de livrare pe mare sunt aproape la fel, şi din Constanţa şi din Koper, diferenţa este făcută în mare parte de costurile de transport la port şi de la port", a spus Christophe de Korver.

În ceea ce priveşte construirea unei autostrăzi de la Piteşti la Sibiu, cea mai "complicată", dar şi aşteptată porţiune din Coridorul IV transeuropean, Ministerul Transporturilor şi-a propus un obiectiv extrem de ambiţios, de a finaliza în doar trei ani acest tronson de 116 km care trece prin munţi.

Spre comparaţie, o autostradă de mai puţin de 60 km între Bucureşti şi Ploieşti a fost demarată în 2007 şi nici astăzi nu se poate spune exact când va fi terminată, de fiecare dată un nou termen fiind avansat în condiţiile în care aceasta este construită la câmpie.

Printre "performanţele" Ministerului Transporturilor se mai numără printre altele şi construcţia pasajului de la Băneasa în mai bine de doi ani şi jumătate.

Vremea rea de la începutul anului se simte în conturile companiei

"Suntem foarte încântaţi de ideile cu privire la noile tronsoane de autostradă. Cea mai aşteptată este o autostradă care să străbată Carpaţii. Munţii sunt foarte frumoşi, dar greu de traversat. Întrebarea este în cât timp va putea fi construită. Dacă va fi construită până în 2016 ar fi o îmbunătăţire incredibilă deoarece de la Constanţa la Sibiu ar fi numai autostradă şi ar schimba complet portul Constanţa", a spus şeful Gefco România.

Exemplul cel mai bun cu privire la infrastructura din România dat de executivul francez este că dacă cineva de la o firmă din Timişoara vrea să ajungă la München ia maşina, dar pentru a ajunge la Iaşi trebuie să ceară aprobare pentru a lua avionul.

"Spre exemplu, autostrada Transilvania va ajuta mult portul Constanţa, dar numai atunci când va fi gata, dar acum este complet inutilă. O altă îmbunătăţire este centura Aradului", a spus De Korver.

Din cauza condiţiilor meteo şi a drumurilor blocate din primele două luni ale anului profitabilitatea companiei a fost afectată, potrivit executivului francez.

"Nu am avut în ultimii doi ani o lună atât de puţin profitabilă precum februarie. Per total nu am pierdut bani, dar nici nu am înregistrat un profit în aceste luni. Depoul din Arad nu a avut probleme, dar cel din Bucureşti a fost închis una din două zile timp de două săptămâni. Am încercat să ne continuăm activitatea, am adus oamenii în Bucureşti şi nu la centrul din Joiţa. Nu puteam face cross-docking şi am utilizat camioanele mai mici pentru a livra direct către fabrică", a spus de Korver.