FMI a aprobat un împrumut de 28 miliarde euro pentru Grecia, avertizând că nu va mai tolera derapaje

Autor: Vlad Popescu 16.03.2012

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat joi seara un împrumut de 28 miliarde euro pentru Grecia, din care prima tranşă, de 1,65 miliarde euro, este disponibilă imediat, iar creditorul a avertizat guvernul elen că nu va mai tolera derapaje în implementarea programului economic.

Din suma totală aprobată, 18 miliarde euro reprezită contribuţia FMI la cel de-al doilea acord de asistenţă externă pentru Grecia, de 130 miliarde euro.

Restul de 10 miliarde euro reprezintă suma rămasă neplătită de FMI guvernului elen în cadrul acordului precedent, de 110 miliarde euro, încheiat în mai 2010 şi anulat înainte de termen pentru înlocuirea cu noul program.

Pachetul de 130 miliarde euro, finanţat în principal de statele din zona euro, are rolul de a asigura finanţarea Greciei până în 2014 şi de a preveni intrarea ţării în faliment.

Avizarea noului acord în Board-ul FMI pune capăt unei perioade îndelungate de incertitudine privind direcţia în care avea să se îndrepte criza datoriilor de stat din Grecia, notează Reuters.

Guvernul elen a obţinut aprobarea guvernelor din zona euro şi Fondului Monetar Internaţional după ce a acceptat mai multe valuri de măsuri tot mai dure de austeritate şi reforme economice introduse în ritm accelerat, şi după ce a reuşit să restructureze datoria de stat fără declanşarea default-ului (incapacitate de plată).

"Noul program, sprijinit de Fond, va permite Greciei să se adreseze acestor probleme şi să rămână în zona euro. Riscurile asociate programului sunt excepţional de ridicate şi nu este loc pentru derapaje", a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Grecia va organiza în aprilie alegeri parlamentare, iar creditorii internaţionali sunt îngrijoraţi că politicienii de la Atena ar putea devia de la programul economic asumat pentru a-şi cosmetiza imaginea în faţa electoratului.

Singurul membru al Board-ului FMI care nu a votat în favoarea împrumutului este Brazilia.

Totodată, multe state şi-au exprimat îngrijorarea privind reputaţia Greciei, care a încălcat în mai multe rânduri ţintele stabilite în precedentul acord, au declarat pentru Reuters surse apropiate discuţiilor.

În plus, credibilitatea FMI ca instituţie capabilă să supravegheze şi să asigure implementarea unor politici economice sănătoase ar putea avea de suferit, avertizează unii membri al Board-ului FMI, potrivit surselor citate.

Ultimele estimări ale FMI plasează necesarul de finanţare al Greciei până la finele anului 2014 la 165 miliarde euro, sumă acoperită în totalitate de guvernele din zona euro şi de FMI.

Fondul estimează că datoria de stat a Greciei va scădea la 116,5% din PIB până în 2020, de la aproximativ 160% din PIB în prezent.

Reputatul economist Jacob Kirkegaard, membru senior la Peterson Institute for International Economics din Washington, consideră că FMI nu va ezita să suspende împrumutul către Grecia dacă guvernul nu îşi va respecta angajamentele.