Ministrul Transporturilor: Tronsonul I al Autostrăzii Timişoara - Lugoj ar putea fi gata înainte de termen

Autor: Mediafax 25.03.2012

Alexandru Nazare a inspectat sâmbătă şantierul Autostrăzii Timişoara-Lugoj şi a declarat că lucrările la primul tronson pot fi finalizate înainte de termen, însă le-a cerut constructorilor să nu facă rabat de la calitate.

"Din ce am observat pe această secţiune, există toate datele ca această lucrare să fie terminată înainte de termen. Mă bucur că la toate podurile s-a lucrat, există o mobilizare deosebită. La cum stau lucrurile, cred că în două-trei săptămâni se poate turna asfaltul şi sper să menţineţi ritmul acesta, pentru că, dacă îl menţineţi, puteţi termina înainte de termen. Vă rog doar să nu faceţi rabat de la calitate, acesta este un lucru care caracterizează societatea noastră. Pentru Timişoara este o lucrare importantă, chiar dacă discutăm de doar 9,5 kilometri. Aceşti 9,5 kilometri facilitează foarte mult ieşirea traficului din Timişoara. Haideţi să ne uităm la ritm, să menţinem ritmul şi cred că e gata la vară", a declarat Alexandru Nazare.
Întrebat despre cel de-al doilea lot al Autostrăzii Timişoara - Lugoj, ministrul Transporturilor a declarat că acesta nu şi-a pierdut finanţarea.

"Despre al doilea tronson trebuie să ştiţi că nu se pierde finanţarea europeană. Am văzut speculaţii pe această temă, proiectul nu se pierde, este la Bruxelles. În acelaşi timp, el va fi relicitat, iar Compania de drum îl va scoate în scurt timp la licitaţie, tocmai ca să avem şi pe acel tronson un constructor care să îşi facă treaba. Este foarte important să menţinem această legătură de la Nădlac până la Sibiu. Trebuie să înceapă anul acesta tronsonul al doilea", a spus ministrul Transporturilor.

Potrivit constructorilor, primul lot al Autostrăzii Timişoara-Lugoj este finalizat în proporţie de peste 50 la sută, lucrările care au început în luna octombrie 2011 urmând să fie finalizate în acest an. Termenul prevăzut în contract pentru finalizarea lucrărilor este aprilie 2013.