ASE a mai câştigat două proiecte europene prin care ajută aproape 500 de studenţi să devină mai “angajabili”

Autor: Adelina Mihai 25.03.2012

Academia de Studii Economice (ASE), una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ de pe piaţa locală, a demarat două proiecte finanţate din fondurile europene pentru dezvoltarea resurselor umane, menite să faciliteze inserţia tinerilor pe piaţa muncii. ASE are aproximativ 25.000 de studenţi în prezent.

Unul dintre proiecte are ca activităţi organizarea de programe de practică pentru 120 de studenţi ai ASE din domeniul afaceri şi economie, care vor fi incluşi în programe de internship ale companiilor real,-Hypermarket România, Voinea Business Development, Grupul de Economie Aplicată, dar şi în cadrul Vienna Institute for International Economic Studies sau Fundaţia REI-50. Proiectul are o valoare de aproximativ 400.000 de euro.

"Investiţia totală a real,-Hypermarket în România a fost de peste 500 de milioane de euro din 2005 până în prezent. Fiecare angajat, fie că este absolvent de liceu, de şcoală profesională sau facultate primeşte un plan de şcolarizare la intrarea în companie", a spus Valentin Păună, directorul de resurse umane al real,-Hypermarket, care are în prezent peste 7.500 de angajaţi pe piaţa locală.

Celălalt proiect câştigat de ASE are o valoarea de tot de aproape 400.000 de euro şi are ca scop facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a 360 de studenţi şi masteranzi cu profil economic, care să lucreze în cadrul unei reţele de 12 întreprinderi simulate, în cadrul cărora aceştia se vor familizariza cu limbajul de afaceri, cu operaţiunile şi cu procesele economice similare mediului real de afaceri. Partenerii acestui proiect sunt firma de consultanţă fiscală PricewaterhouseCooopers (PwC), precum şi Voinea Business Development şi Grupul de Economie Aplicată (organizaţii conduse de economistul Liviu Voinea, care este profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, dar şi la ASE).

"PwC va începe în a doua parte a anului o campanie de recrutare de 80- 90 de absolvenţi de facultate, iar acest program le oferă tinerilor posibilitatea de a vedea care sunt aşteptările angajatorului de la tinerii care intră pe piaţa muncii. Având în vedere că probabil 80% din angajaţii PwC sunt absolvenţi de ASE, cei care vor participa la acest program vor avea mai multe şanse de angajare", a spus Dan Iancu, partener în cadrul departamentului de consultanţă şi afaceri în management din cadrul PwC, companie care are în prezent 650 de angajaţi.

În prezent, ASE derulează peste 60 de proiecte finanţate din fonduri europene, în special cele finanţate prin POSDRU, programul destinat dezvoltării resurselor umane.

"14 din proiectele câştigate de ASE sunt pentru programe de practică. Mă bucură faptul că putem avea cadre didactice bine plătite prin intermediul acestor proiecte, însă totodată mă îngrijorează că trebuie să asigrăm sprijin financiar din bugetul universităţii pentru acestea, până la rambursare", a spus Nicolae Istudor, prorector în cadrul ASE.