Vedeţi aici ce se întâmplă de fapt cu profiturile fondurilor de hedging

Autor: Paul Comsa 27.03.2012

Mulţi îşi imaginează că fondurile de hedging reprezintă adevărate mine de aur pentru investitori şi că aceştia au obţinut profituri substanţiale, mai ales înainte de criză. Statisticile demonstrează însă că realitatea este alta şi că profiturile fondurilor nu se regăsesc decât în proporţii mici în buzunarele investitorilor.

Graficul preluat din cartea analistului financiar american Simon Lack "The Hedge Fund Mirage" (Mirajul fondurilor de hedging) arată ponderile din profiturile nete ale fondurilor americane care au revenit fondurilor de hedging (cu roşu), companiilor care administrează fonduri de investiţii (galben) şi investitorilor (verde) în perioada 1998-2010. Se observă foarte clar că doar 3% in profiturile nete au ajuns la investitori şi 97% din câştiguri au avut alte destinaţii.

O posibilă explicaţie pentru câştigurile mici ale investitorilor ar putea fi dată şi de criza din 2008 care a provocat pierderi însemnate marilor fonduri şi a "mâncat" semnificativ din profiturile obţinute în anii anteriori.

"Dacă toţi banii care au fost investiţi în fonduri de hedging ar fi fost folosiţi în aceeaşi perioadă pentru a cumpăra bilete de trezorerie, rezultatele financiare ar fi fost de două ori mai bune", explică Simon Lack.

Cine este Simon Lack?

Simon Lack este un consultant financiar american care a lucrat timp de 23 de ani pentru banca americană JPMorgan, în divizia de instrumente derivate cu venituri fixe şi trading pe cursuri de schimb valutar. Simon Lack a făcut parte din comitetul de investiţii al JPMorgan care a luat decizia de a investi peste 1 mld. dolari în fonduri de hedging şi a fondat JPMorgan Incubator Funds, două vehicule investiţionale care preiau participaţii în cadrul fondurilor de hedging cu potenţial de dezvoltare.