Noua istorie a unei companii vechi de 100 de ani

Autor: Razvan Muresan 27.03.2012

După ce a făcut restructurări la REBU şi la rafinăriile Vega şi Petromidia, cariera l-a adus pe Adrian Volintiru în 2011 în faţa unei noi misiuni: punerea pe picioare a unei companii vechi de mai bine de 100 de ani. Nimic nou, dar la fel de complicat.

În 2007, pe când era CFO al Rompetrol Downstream, companie deţinută la acea vreme de omul de afaceri Dinu Patriciu, Volintiru declara pentru catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, realizat de BUSINESS Magazin, că, deşi îi place zona financiară, şi-ar dori ca pe viitor "să iasă din zona CFO (chief financial officer) pentru cea de COO (chief operating officer) sau de CEO (chief executive officer)". Au trecut cinci ani de atunci, iar în sediul din sudul Bucureştiului al companiei Vulcan, Volintiru este acum director general, dar nu are timp să vadă că aşteptările i s-au împlinit. Lucrează de nouă luni în Vulcan, iar cele peste zece ore pe care şi le petrece în fiecare zi la serviciu îi ocupă cea mai mare parte din timp. "M-am dus pentru cinci minute şi am stat două ore. Am intrat în fibrilaţii pentru că trebuie să mergem să negociem contractul şi să-l semnăm, luni am găsit avion şi joi ne întoarcem."

Citiţi mai multe pe Business Magazin.