Transporturile fac primul pas către o autostradă peste munţi: au scos la licitaţie studiul de fezabilitate pentru Sibiu-Piteşti

Autor: Andreea Neferu 01.04.2012

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat licitaţia pentru atribuirea contractului de revizuirea a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti. Valoarea estimată a contractului se ridică la circa 61,4 milioane de lei (14,3 milioane de euro), banii urmând să fie asiguraţi din fonduri europene în proporţie de 85%, restul fiind finanţare guvernamentală. Scopul contractului este revizuirea studiului de fezabilitate, elaborarea sau actualizarea proiectelor de relocare sau protejare a utilităţilor, precum şi acordarea de asistenţă beneficiarului pentru întocmirea aplicaţiei de finanţare şi a elaborării documentaţiei de atribuire pentru contractul de proiectare/execuţie. Durata contractului este de 10 luni.



Coridorul IV paneuropean, care tranzi­tează România de la vest la est, de la Nădlac până la Constanţa, ar putea fi gata în 2016, potrivit celor mai recente estimări ale CNADNR. Atunci ar urma să fie gata şi tronsonul Sibiu - Piteşti, o autostradă de 116 km ce traversează munţii şi care până în urmă cu câteva luni reprezenta marea necunoscută a Coridorului IV paneuropean.

Transporturile au renunţat la varianta parteneriatului public-privat şi vor să construiască această autostradă din fonduri europene din exerciţiul 2014-2020.