Exclusiv ZF: Care este numele noului „ARO de România” şi când vedem primele poze. Vedeţi aici cum arată sigla autoutilitarei 4x4

Autor: Bogdan Alecu 01.04.2012

La Gura Humorului, în judeţul Suceava, compania Bucovina Vehicles Suceava, care are printre acţionari senatorul PDL Sorin Fodoreanu şi Mihai Ciobanu, fost inginer de la Aro Câmpulung are în plan demararea construcţiei unei noi uzine auto unde să producă o utilitară cu şasiu autoportant care să aibă ca public-ţintă fermierii atât din România, cât şi din Europa. Numele viitorului autovehicul va fi "BV 320", potrivit declaraţiilor lui Sorin Fodoreanu, iar emblema mărcii, înregistrată la OSIM este reprezentată de capul de zimbru.

După modelele din gama ARO şi Dacia Nova, BV320 ar fi cel de-al treilea proiect de automobil conceput integral în România. Mai mult, la proiect a participat şi inginerul Mihai Ciobanu, care a lucrat atât în cercetare cât şi pentru Aro Câmpulung.

În prezent compania se află în discuţie cu mai multe companii pentru a furniza motorul şi transmisia viitoarei utilitare. Vehiculul va fi echipat fie cu un motor pe benzină şi GPL, fie cu unul diesel, cele mai avansate discuţii fiind cu Ford. În anii 90 Ford a furnizat motoare Cosworth pe benzină pentru automobilele Aro.

Citiţi:

► Noul ARO de România. Vedeţi aici prototipul unei autoutilitare 4X4 "Made in Romania" care va fi produsă într-o fabrică din Gura Humorului

Firma Bucovina Vehicles SA a depus, joi, o cerere de concesionare a 25 de hectare de teren în oraş cu acces la utilităţi, apă, canalizare, gaze naturale şi energie electrică.

Foto: Siglă

Potrivit cererii depuse la Primăria Gura Humorului, firma intenţionează să construiască o fabrică de platforme auto multifuncţionale pentru fermieri, investiţia fiind de 104 milioane de euro şi va crea în prima fază 1701 locuri de muncă directe.

Sursa foto: OSIM

Autoutilitara 4x4 va dispune de platformă şi va fi destinată fermierilor întrucât permite ataşarea de diverse dispozitive agricole, dar şi pentru construcţii în munţi.

Fodoreanu a explicat că această maşină are o caroserie din tablă foarte uşoară, flexibilă, foarte rezistentă şi permite o greutate utilă mult mai mare decât la alte autovehicule de acest fel.

El a adăugat că a fost realizat un studiu de fezabilitate şi s-a proiectat întreaga fabrică cu o firmă din Cehia cu linie de asamblare, hale, piste de încercare, iar secţii de subansambluri, cum ar fi tapiţeria sau instalaţia electrică, ar putea fi construite la Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni.

Totodată, motorizarea ar putea fi asigurată de Ford, dar sunt luate în calcul şi alte firme pentru asigurarea unei transmisii 4x4.

Fodoreanu a mai spus că preconizează ca în primul an fabrica să producă 20.000 de autoutilitare, urmând ca în al patrulea an să ajungă la o producţie de 40.000 de maşini.

El a arătat că problema este legată de finanţare, fiind vorba de o investiţie greenfield.

El a menţionat că acest autovehicul este un produs de nişă, subliniind că îşi doreşte ca această investiţie să fie realizată cât mai curând, mai ales că va fi un parteneriat public-privat, lege pe care el a iniţiat-o.

Firma Bucovina Vehicles SA Suceava a fost înfiinţată în ianuarie 2011, având cinci acţionari, printre care inginerul Mihai Ciobanu, cu 29% din capital şi Sorin Fodoreanu, cu 28%. Sorin Fodoreanu, de profesie inginer de aviatie şi motoare de avion, este la primul mandat de parlamentar, din partea PDL. Potrivit declaraţiei de interese din iunie 2011, Fodoreanu este asociat la SC Cosmoplan Proiect Consult SRL Bucureşti şi la SC Event Plus SRL.