Singura vină a "copilului" euro e că s-a născut într-o casă de orgii financiare - FT
Lupta pentru salvarea euro se poartă în continuare, însă niciun "foc" nu s-a tras pentru apărarea monedei unice, tragedia reală a valutei fiind de fapt că a fost renegată de "părinţii ei", scrie Martin Sandbu, editorul departamentului de macroeconomie de la Financial Times, într-un comentariu publicat în versiunea online a ziarului.
Dizolvarea uniunii monetare pentru salvarea blocului comunitar a devenit un fel de modă a realismului, o "emblemă de pragmatism", iar apărătorii euro ce răspund: dacă euro cade, Europa cade. Afirmaţia este la fel de importantă pe cât este de adevărată, însă susţinerea acestui argument exprimă de fapt că ar fi fost mai bine dacă UE nu pornea pe acest drum de la bun început, notează Sandbu.
Această viziune vine cu trei stagii temporale: trecutul - a fost un proiect conceput greşit care a adus haos în Europa; prezentul - cele mai bune soluţii la criza europeană nu se pot aplica din cauza euro; vitorul - prosperitatea unor state membre depinde de abandonarea euro şi trecerea la monede naţionale, pe care pot şi ar trebui să le deprecieze pentru a deveni competitive pe plan extern. Toate cele trei teorii sunt greşite, consideră editorialistul britanic.
Lăsăm la o parte faptul că ideea de "o măsură pentru toată lumea" a fost o scamatorie, sau că datoriile uriaşe clamate acum în cazul unor state nu au fost acumulate în perioada de boom. Este adevărat că Grecia se împrumuta la un moment dat la aceleaşi costuri ca Germania, dar uitaţi-vă ce se întâmpla atunci în jur, când toată lumea arunca cu bani. Adevărul este că reputaţia bună a monedei unice a fost pătată de faptul că sa născut într-o casă de orgii financiare, susţine jurnalistul.
Nu este vorba dacă euro a influenţat criza în vreun fel sau dacă a adus vreo soluţie la ea. Combinaţia de datorii suverane cu o monedă supranaţională a făcut dificilă încercarea de a urmări politica monetară pe care a dus-o Marea Britanie pe pieţele de obligaţiuni. În acest sens, într-adevăr, euro nu a fost gândit pentru provocările mediului de astăzi. Dar ce model economic a fost pregătit pentru cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresie încoace, se întreabă Martin Sandbu.
Eşecul stopării panicii de pe pieţe aparţine în Europa mediului politic, nu monedei euro. Dacă să zicem, o nouă administraţie în SUA ar interzice politica de tipărire de bani pentru finanţarea deficitelor (quantitative easing), panica declanşată pe piaţă nu ar putea fi pusă pe seama dolarului.
A da vina pe euro pentru problemele Europei este ca şi cum ai pedepsi cu bătaia un copil pentru că nu şi-a atins potenţialul. Oricât de dezamăgitor s-ar dovedi adultul, în niciun caz nu poate fi mai bine să-l dezmembrezi decât să te concentrezi pe ce era bun la început.