Germania ar putea introduce un impozit "pe îmbătrânire"

Autor: Valentin Vidu - Mediafax 04.04.2012

Guvernul german lucrează la o "strategie" vizând problema îmbătrânirii populaţiei şi ia în calcul introducerea unei taxe asupra veniturilor pentru finanţarea costurilor pe care aceasta le presupune, scrie cotidianul Die Welt în ediţia de miercuri, relatează AFP.

"Guvernul va prezenta o «strategie demografică» globală după vacanţa de Paşti. Va fi vorba despre primul proiect interministerial pe termen lung prezentat de un Guvern în vederea abordării problemei îmbătrânirii populaţiei germane", scrie cotidianul.

Una dintre măsurile esenţiale, propuse de partidul conservator CDU/CSU al cancelarului Angela Merkel, care se află la guvernare în cadrul unei coaliţii cu liberalii din FDP, va fi crearea unei taxe pe veniturile contribuabililor cu vârsta de peste 25 de ani, care ar permite o perpetuare a sistemului protecţiei sociale.

Potrivit Die Welt, nivelul acestei contribuţii, care va fi aplicată tuturor tipurilor de venituri, nu a fost încă hotărât, dar ar putea atinge până la 1%.

Rezerva financiară astfel creată urmează să permită "aplanarea dezechilibrelor în solidaritatea dintre generaţii", continuă publicaţia conservatoare, citând un document al grupului de lucru creat de CDU/CSU.

Aceasta ar putea fi înscrisă chiar în Constituţie, pentru a evita deturnarea în alte scopuri a încasărilor generate, precizează cotidianul.

Cu un nivel de fecunditate dintre cele mai scăzute din lume şi o vârstă medie dintre cele mai ridicate, demografia este considerată o bombă cu ceas pentru Germania, afectând potenţialul de creştere şi finanţele publice ale ţării.

Conform previziunilor demografice, proporţia persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani va creşte de la 20%, în prezent, la 34% în 2060. La această dată, numărul persoanelor cu vârste de 70 de ani va fi dublu faţă de cel al noilor născuţi.