Unteatru şi două mâini care se desenează singure/ de Daniel Nicolescu

Autor: Daniel Nicolescu 06.04.2012

Nici că se putea alegere mai bună pentru Teatrul Metropolis decât aceea de a invita să performeze, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), compania independentă UNTEATRU. Un grup solid, deja omogen, ale cărui tinereţe şi entuziasm îşi găsesc în profesionalismul interpretativ şi cumpătarea regizorală amorsele necesare pentru a seduce iremediabil publicul, atât sub propriul lor acoperiş, cât şi oriunde sunt poftiţi să-şi demonstreze priceperea.

Întâi de toate, pentru că nu sunt încă îndeajuns de cunoscuţi, câteva vorbe (vorbele lor) despre ei: "Unteatru e un gând care a legat oameni într-un proiect cultural, curajos şi liber. Unteatru reprezintă un proiect cultural unic, o necesitate în contextul social-cultural bucureştean actual. S-a născut din dorinţa de a face posibilă întâlnirea oamenilor cu arta, acasă. «Arte reunite sub acelaşi acoperiş.» O casă fără poveste, sub acoperişul căreia artele îşi aşează istoria că într-un creuzet în care se topesc şi se contopesc idei. Ne-am născut asemeni mâinilor lui Escher care se desenează una pe cealaltă. Ne-am găsit un loc în vechiul Bucureşti , într-o casă cu ceai, cărţi şi teatru, între pereţi de cărămidă îmbrăcaţi în pânze negre, la capătul unui hol cu neon roşu. Începând cu anul 2010, luna iulie, activitatea Unteatru are în repertoriu peste 17 piese, la care se vor adauga încă 4 piese noi în anul 2012. În total, peste 100 de reprezentaţii la sediul din strada Ilfov nr. 1, sector 5, Bucureşti - în spatele CEC-ului mare de pe Calea Victoriei. Iată doar câteva din piesele actuale: "Vreau să fiu actriţă" cu/de Anca Sigărtău, Oleanna - regia Eugen Gyemant, "Crimă şi Pedeapsă" - regia Andrei Narcis Grosu, "Moscova-Petuşki" - regia Theo Herghelegiu, "American Buffalo" - regia Florin Grigoraş, "Treapta a noua" - regia Adriana Popovici, "Cele 3 Roxănici" - regia Theo Herghelegiu, "Zorba" - regia Ioan Mihai Cortea" ş.a.md.

Sărbătoarea de la Metropolis, din seara zilei de 27 martie, care i-a avut ca protagonişti, a fost una ieşită din rutina şi convenţionalul "zilelor internaţionale..." Întâi, pentru că se împlineau 50 de ani de ani de când Jean Cocteau trimitea primul mesaj în numele acestei celebrări, apoi pentru că, în pauză, aproape "în direct", unul dintre actorii companiei, Cristi Balint, dădea citire mesajului lui John Malkovich, personalitatea invitată anul acesta de către Institutul Internaţional de Teatru de pe lângă UNESCO să-şi exprime reflecţiile asupra artei dramatice: "Fie ca munca voastră să fie fascinantă şi originală. Să fie profundă, emoţionantă, unică şi să provoace la reflecţie.

Fie ca ea să ne ajute să medităm la ce înseamnă să fim umani, şi fie aceste gânduri binecuvântate cu sinceritate, suflet, candoare şi graţie.

Fie să înfrângeţi adversităţile, cenzura, sărăcia şi nihilismul, pe care mulţi dintre voi veţi fi nevoiţi să le înfruntaţi.

Fiţi binecuvântaţi cu talent şi rigoare, încât să ne puteţi învăţa despre bătaia inimii omeneşti în profunda ei complexitate, şi cu umiliniţa şi curiozitatea de a face din aceasta munca unei vieţi întregi. Şi fie ca cel mai bun dintre voi - asta n-o poate decât cel mai bun, şi chiar şi el, doar în acele momente atât de rare şi atât de scurte - să reuşească să ilustreze această întrebare fundamentală: «cum trăim?» Aşa să fie."

Ei bine, în "Autobahn", piesa canadiano-irlandezului lui Neil LaBute, Unteatru şi oamenii lui împlinesc toate urările maestrului Malkovich. Sunt, adică, "fascinanţi şi originali". Sunt "profunzi, emoţionanţi, unici şi provoacă la reflecţie". Nu în ultimul rând, sunt "binecuvântaţi cu talent şi rigoare", aşa încât ne pot învăţa despre "bătaia inimii omeneşti în profunda ei complexitate".

O piesă simplă, o juxtapunere isteaţă, spumoasă a trei cupluri care merg, fiecare cu maşina lor, pe autostradă şi a situaţiilor tragi-comice (cu accent cât se poate de ascuţit pe comice!) pe care le înfruntă, devine un prilej de scrutare a depresiilor, ticurilor, banalităţii dezolant-amuzante şi absurdului lumii de azi. Un text fără îndoială ofertant, dar care îşi atinge potenţialul de şoc prin jocul fin al actorilor (Corina Moise, Bogdan Cotlet, Alexandra Murăruş, Cristi Balint, Iulia-Diana Samson şi Alexandru Gâtstrâmb), complet lipsit şarjă, cu dicţie rotundă şi timbru eficient, cu un magistral simţ al nuanţelor şi, desigur, prin punerea în scenă (Andrei şi Andreea Groza) minimalistă, "povera", dar cât se poate de onestă (cei doi regizori îşi spun, în prezentarea de sală "coordonatori") şi de elocventă.

Cea de-a doua ofertă a serii a fost, în interpretarea actorilor aceleiaşi companii (mai exact Iolanda Covaci şi Marius Călugăriţa), dar sub bagheta Cătălinei Buzoianu, "Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt" de Matei Vişniec. Un cu totul alt tip de spectacol, exuberant, plin de jerbe regizorale şi arguţie textuală, care antrenează (cu anasâna) publicul, care convoacă inteligenţa la aceeaşi masă cu sensibilitatea, dar după care rămâi, oarecum, nesătul. Cu toate acestea, remarcabilă interpretarea Iolandei Covaci, o prezenţă fascinantă, care altoieşte graţia pe vigoare, privirea absent-lunatecă a Valeriei Seciu pe energia stelară a Gelsominellei (La Strada).

Una peste alta, Unteatru a oferit un răgaz de inventivitate şi de bun gust, o oază de prospeţime care se cade vizitată de câte ori veţi avea prilejul sau vă veţi simţi striviţi de mitocănia cotidianului şi de vechea retorică şi manieră interpretativă din teatrul nostru.