Primarul Sectorului 1: Iau în considerare în mod foarte serios demisia din PNL

Autor: Mediafax 09.04.2012

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, luni, că, pentru prima oară, după 20 de ani de când este membru PNL, ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid.

Chiliman a precizat că va lua o decizie numai după ce se va sfătui cu Mircea Ionescu Quintus, Radu Campeanu şi Călin Popescu Tariceanu.

"Astăzi, pentru prima dată, iau în considerare demisia din PNL. Este o decizie foarte grea, pentru că sunt membru al acestui partid de aproape 23 de ani", a spus Chiliman.

El a precizat că, înainte de a-i fi dator lui Crin Antonescu, le este dator "bucureştenilor din Sectorul 1 şi oamenilor din organizaţia PNL Bucureşti".

"Le sunt dator şi celor pe care i-am găsit în sediul PNL în 28 decembrie 1989, când m-am înscris în PNL", a spus el.

De asemenea, a precizat că le este dator lui Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu Quintus, de la care a învăţat să facă politică, dar şi lui Călin Popescu Tăriceanu.

"Voi lua această decizie numai după ce mă voi sfătui cu aceşti oameni", a mai spus Chiliman.