Opinie Adrian Vasilescu: Dezinflaţia noastră cea de toate zilele

Autor: Adrian Vasilescu 11.04.2012

Preţurile cresc încet. Tot mai încet. Statisticienii definesc acest proces dezinflaţie. Nu e deflaţie, deci preţurile (generale) nu scad, ca să dea peste cap producţia, valoarea activelor şi creşterea economică. Nu e nici inflaţie galopantă, care să ne scumpească viaţa. Datele venite marţi dimineaţă de la Institutul Naţional de Statistică menţionează cea mai scăzută rată a creşterii preţurilor pe 12 luni din noiembrie 1990 încoace: 2,40%. Iar faptul că, din octombrie 2011 şi până în martie 2012 inclusiv, rata pe 12 luni a tot scăzut, plecând de la 3,55% şi ajungând la 2,40%, exprimă atât consolidarea dezinflaţiei, cât şi fixarea temeinică înăuntrul coridorului de ţintire a inflaţiei.

Să vedem însă, pe îndelete, ce semnificaţii au cifrele din recentul comunicat al INS. Începând cu efectul statistic. Fiindcă în niciun caz nu poate fi evitat faptul că în 2012 dinamica inflaţiei are şi va avea suişuri şi coborâşuri influenţate nu doar de fluctuaţia efectivă a preţurilor în acest an, ci şi de felul în care s-au mişcat preţurile în 2011. Mişcare influenţată, la rândul ei, de evoluţia preţurilor în 2010, anul în care creşterea cu cinci puncte procentuale a taxei pe valoarea adăugată a produs dezordine în tabloul inflaţiei.

În 2010, în prima parte a anului, deşi România se confrunta cu o recesiune dură, curba inflaţiei descria o mişcare calmă. Rate lunare dintre cele mai mici, de 0,20, apoi de 0,16 şi de 0,15% au readus mişcarea preţurilor în coridorul de ţintire a inflaţiei. Şi dintr-o dată, în iulie 2010, a intervenit ruptura. Inflaţia lunară a urcat brusc la 2,58%, împinsă acolo de creşterea TVA. Rata pe 12 luni a sărit şi ea, de la 4,38 la 7,14, apoi până la 8,41%. Din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, multe dintre ele suferind de inflaţii mari, România ajunsese în prima parte a lui 2011 la inflaţia cea mai mare. Pentru ca în iulie 2011, tot brusc, aşa cum brusc a urcat în iulie 2010, să coboare la 4,85%. Intervenise un fenomen statistic: rata lunară din iulie 2010, de 2,58%, care a stricat media inflaţiei pe 12 luni până în iunie 2011, şi-a epuizat ciclul şi a ieşit din seria ce este luată în calcul.

De aici înainte, ratele lunare negative (scăderi ale preţurilor) din iulie, august şi septembrie 2010 sau ratele cu creşteri mici din lunile ce au urmat au adus preţurile generale în coridorul de ţintire a inflaţiei. Notez: 3,55% în octombrie, 3,44 în noiembrie, 3,14 în decembrie 2011, 2,72 în ianuarie, 2,59 în februarie şi 2,40 în martie 2012. Atenţie însă: regăsim în aceste cifre joase şi nelipsitul efect statistic care îşi spune cuvântul în etapa actuală. Bunăoară, o rată lunară în martie de 0,42% nu este dintre cele mai mici. Dar e mai mică decât rata de 0,60% din martie 2011, care n-a mai fost luată în calculul inflaţiei pe 12 luni şi astfel s-a ajuns la 2,40%. Socotind mai departe, vom vedea că o inflaţie lunară în aprilie 2012, care probabil va fi tot în jur de 0,40%, dacă nu chiar mai joasă, va fi mai mică decât rata de 0,66% din aprilie 2011, care de asemenea va ieşi din calcul. Şi, atunci, rata pe 12 luni se va apropia de 2%.

Macazul se va schimba însă începând din mai. Direcţia va fi tot către o mişcare a preţurilor care să respecte prognoza BNR, de până la 3%. Şi tot către o evoluţie în interiorul coridorului de ţintire. Dar linia de mişcare va fi alta. Curba inflaţiei nu va mai coborî, ci va urca, împinsă de un nou efect statistic. Patru luni de creştere negativă (minus 0,29, minus 0,35, minus 0,35 şi minus 0,21%) din 2011 constituie un record ce probabil nu va fi egalat, aşa că rata pe 12 luni va tot urca începând din mai. Dar nu peste 3%.

Cât priveşte rata lunară din martie, de 0,40%, este notabil faptul că, pentru prima dată în ultimii ani, nu au mai fost înregistrate creşteri cu mult peste medie la unele produse. Ieşirile din rând au fost puţine iar salturile mult mai cuminţi. O singură excepţie: creştere de 13,56% la ouă. Semn că se apropie Paştele.